Două știri cu miliardari europeni

Două știri cu miliardari europeni

Omul de afaceri austriac Richard Lugner, un gigant din industria construcțiilor, a murit luni, în casa lui din Viena. În vârstă de 91 de ani, acesta avea mai multe probleme de sănătate, și chiar învinsese cancerul în trecut, conform revistei americane People .

Richard Lugner la nuntă / FOTO: FLORIAN WIESER / APA / Profimedia

Richard Lugner la nuntă / FOTO: FLORIAN WIESER / APA / Profimedia

Moartea lui Richard Lugner vine la două luni după ce s-a căsătorit pentru a șasea oară. Soția lui, Simone Reilander, are 42 de ani. „Aceasta va fi ultima căsătorie”, a spus atunci Lugner despre nunta lor.

Anunțul morții sale a fost făcut de cancelarul Austriei, Karl Nehammer, pe platforma de socializare X.

„Richard Lugner a fost un antreprenor de succes și o personalitate fermecătoare. Un austriac original. Să se odihnească în pace”, a scris Nehammer în postarea sa.

Lugner a devenit faimos după ce a construit centrul comercial Lugner City în Viena, în 1990.

„Inginerul nostru Richard Lugner și, mai presus de toate, șeful nostru iubit, ne-a părăsit astăzi. Durerea este indescriptibil de mare”, s-a scris pe pagina de Facebook a complexului.

Lugner a candidat de două ori la alegerile prezidențiale din Austria ca independent, în 1998 și în 2016, conform Euronews .

Miliardarul este celebru pentru invitațiile pe care le face vedetelor la Balul Operei din Viena, unde cel mai scump bilet ajunge să coste și 27.000 de euro. De-a lungul timpului i-a avut ca oaspeți pe Kim Kardashian, Jane Fonda, Pamela Anderson și Goldie Hawn. La Balul Operei din luna februarie a participat însoțit de Priscilla Presley, fosta soție a cântărețului Elvis Presley.

Richard Lugner, alături de Kim Kardashian și Kris Jenner la Balul Operei din Viena din 2014. Foto: Profimedia

Miliardarul Rafal Brzoska, unul dintre cei mai bogați oameni din Polonia, și soția sa au anunțat că intenționează să acționeze în justiție Meta, gigantul social media fondat și condus de Mark Zuckerberg, din cauza reclamelor false răspândite pe Facebook și Instagram, relatează Reuters .

Reclamele incriminate folosesc fața lui Omenaa Mensah, soția miliardarului, în mesaje video de tip „deepfake”. Ea este o cunoscută jurnalistă și personalitate publică din Polonia.

Brzoska a declarat presei locale că nu a decis încă în ce jurisdicție să acționeze în instanță Meta, procesul urmând însă a fi cea mai recentă dintr-un șir lung de tentative de a trage la răspundere gigantul social media din Statele Unite pentru reclamele și informațiile false publicate pe platformele sale.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru Reuters că administratorii platformelor companiei înlătură întotdeauna reclamele false când sunt semnalate și că lucrează alături de autoritățile locale pentru combaterea înșelătoriilor.

Numeroase persoane, inclusiv din România, au semnalat însă că Facebook nu înlătură reclamele false, dacă acestea sunt plătite, și că reclamațiilor li se răspunde că postările în cauză nu încalcă „Standardele comunității”, regulamentul Meta pentru conținutul ce poate fi publicat pe platformele sale.

Miliardarul polonez acuză compania lui Zuckerberg că i-a ignorat reclamațiile

Brzoska, fondatorul companiei de logistică și curierat InPost, afirmă că a informat Meta cu privire la reclamele false la începutul lunii iulie, dar că nu i s-a oferit nicio soluție.

„Plănuim să intentăm un proces civil împotriva Meta (…) nu am hotărât încă în ce jurisdicții vom da în judecată Meta. Vom decide în următoarele săptămâni”, a declarat miliardarul pentru Reuters.

„Avem în vedere absolut toate posibilitățile, inclusiv un proces în Statele Unite, dacă nu se rezolvă în Europa”, a adăugat el.

Omenaa Mensah alături de soțul ei, miliardarul Rafal Brzoska, FOTO: SGP / ddp USA / Profimedia

Brzoska a mai precizat că el și soția sa vor cere ca Meta să nu mai profite de pe urma conținutului care le încalcă drepturile, precum și o sumă mare ca despăgubiri, „adecvată” nivelului de venituri obținute din reclame pentru răspândirea acestui tip de dezinformări.

El a explicat că va dona orice despăgubiri obținute de la compania lui Mark Zuckerberg unor cauze caritabile.

Autoritatea irlandeză pentru protecția datelor personale a ordonat Meta chiar săptămâna trecută să oprească afișarea de reclame false care folosesc imaginea lui Brzoska și a soției sale pe Facebook și Instagram. Autoritatea irlandeză este cea competentă în această speță întrucât Meta își are sediul european la Dublin.

„Tâlharii folosesc fiecare platformă pe care o au la dispoziție pentru a frauda oamenii și se adaptează constant pentru a evita să fie prinși. Conținutul înșelător încalcă regulile noastre și noi îl înlăturăm când îl găsim”, a pretins un purtător de cuvânt al Meta într-un comunicat remis Reuters.

El a spus că Meta analizează decizia autorității irlandeze și că „facem parteneriat cu afacerile, administrațiile și forțele de ordine locale pentru a-i învinge pe acești infractori înrăiți”.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri