Două sarcofage cu o vechime de 1.800 de ani, descoperite în centrul Israelului

Două sarcofage cu o vechime de 1.800 de ani, descoperite în centrul Israelului

Două sarcofage cu o vechime de 1.800 de ani au fost descoperite în zona unui parc zoologic din centrul Israelului, au anunţat joi Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA) şi parcul safari, relatează Xinhua.

Cele două sicrie vechi din piatră au fost descoperite pe teritoriul parcului zoologic Ramat Gan Safari, în timpul construcţiei unei noi clădiri destinate serviciilor veterinare, pentru îngrijirea păsărilor şi a mamiferelor.

Potrivit arheologilor din cadrul IAA, sarcofagele unice datează din perioada romană.

Obiectele descoperite sunt ornamentate cu discuri simbolice - menite a proteja şi însoţi sufletul în călătoria sa către viaţa de apoi - şi ghirlande de flori, adesea utilizate la decorarea sarcofagelor şi în perioada elenistică.

Între ghirlande există unele spaţii libere în formă ovală, despre care arheologii cred că iniţial trebuiau umplute cu un motiv obişnuit la acea vreme, în formă de ciorchine de struguri, însă din motive necunoscute lucrarea a rămas neterminată.

Sarcofagele sunt imitaţii produse local după cele prestigioase, din marmură de Prokonnesos din insula Marmara din Turcia.

Potrivit IAA, care a analizat pietrele şi ornamentele, sarcofagele erau destinate persoanelor cu un statut înalt.

Descoperite împreună, cele două sarcofage au ornamente similare şi există posibilitatea să fi fost realizate pentru membrii aceleiaşi familii. ''Sunt două sarcofage identice. Sunt decorate în mod identic, cu ghirlande şi discuri'', a declarat Uzi Rothstein de la IAA, citat de The Times of Israel. ''Vorbim despre sarcofage din 200-300 e.n. din perioada romană. Probabil au fost realizate pentru soţ şi soţie'', a adăugat specialistul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”