Două opere de artă, distruse de un turist nervos la Muzeele Vaticanului. Ce l-a enervat pe bărbat
Două busturi antice cu o vechime de 2.000 de ani au fost distruse de un turist nervos la Muzeele Vaticanului. Bărbatul s-a enervat că nu a fost lăsat să îl vadă pe Papa Francisc. Episodul a avut loc în Museo Chiaramonti, parte a Muzeelor Vaticanului, în jurul orei prânzului, relatează Il Messaggero, citat de cnn.com .
Întâmplarea a avut loc la Muzeele Vaticanului FOTO Shutterstock
Spațiul deține aproximativ 1.000 de lucrări de statuare antice și se descrie ca „una dintre cele mai bune colecții de portrete romane” din lume. Două dintre acestea au acum cu un viitor incert, după ce turistul l-a răsturnat pe unul cu furie, iar cel de-al doilea a fost distrus în timp ce fugea de la locul faptei.
S-a răzbunat pe exponate
Bărbatul, despre care se spune că ar fi un american, a cerut să-l vadă pe Papă, potrivit ziarului Il Messaggero. Când i s-a spus că nu poate, el s-a răzbunat pe obiectele din expoziție. Bărbatul a fost imediat oprit și predat Jandarmeriei, conform unei proceduri interne foarte stricte.
Deși au aproximativ 2.000 de ani, se crede că statuetele sunt opere de artă secundare, mai degrabă decât opere celebre, a declarat o sursă pentru Il Messaggero.
Un bust și-a pierdut nasul
Potrivit La Repubblica, un bust și-a pierdut nasul. Cât despre turist, un purtător de cuvânt al Muzeelor Vaticanului a declarat într-un comunicat: „Persoana care a doborât statuile a fost oprită de poliția Vaticanului și a fost predată autorităților italiene”.
Bărbatul, un turist american de origine egipteană, a vrut să-l vadă pe Papă și, când i s-a spus că nu este posibil, s-a aruncat asupra unui bust și l-a trântit la pământ, deteriorându-l. Apoi, cel de-al doilea bust a căzut în timp ce alerga. Turistul a fost apoi blocat de către îngrijitorii muzeului, iar operele au fost aduse la laborator, pentru evaluarea pagubelor.
Vizite gratuite în ultima duminică a fiecărei luni
Muzeele Vaticanului și-au reluat în februarie 2022, deschiderile gratuite rezervate ultimei duminici ale fiecărei luni. În privința vizitelor ghidate, acestea pot fi rezervate și on-line, la un preț special.
Au fost, de asemenea, reluate deschiderile extraordinare ale sălilor, capelelor și galeriilor, al căror prim nucleu datează din 1506, când papa Iulius al II-lea a decis să înființeze o colecție de sculpturi antice, incluzând statuia „Apollo” din Belvedere și grupul statuar grec aparținând perioadei elenistice „Laocoon și fiii săi”.
De asemenea, se reconfirmă posibilitatea de a rezerva o vizită oficială cu ghid pentru persoane sau grupuri la un preț avantajos la Muzee Vaticanului și la Capela Sixtină, cu rezervare online, în funcție de disponibilitatea efectivă a locurilor.
Sursa: adevarul.ro