Două noi categorii de şoferi care rămân fără carnet vor mai putea conduce 15 zile

Două noi categorii de şoferi care rămân fără carnet vor mai putea conduce 15 zile

Conform unei noi reglementăr i, două noi categorii de șoferi contravenienți vor rămâne în continuare fără carnete de conducere, dar vor avea drept de circulație pentru 15 zile, perioadă în care pot contesta măsura luată de polițiștii rutieri.

Unii contravenienți vor rămâne fără permis, dar vor putea conduce încă 15 zile

Unii contravenienți vor rămâne fără permis, dar vor putea conduce încă 15 zile

În primul rănd este vorba de șoferii care produc un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale după ce „nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere sau depășirea”. Apoi, modificarea legislativă mai face referire și la șoferii care circulă nejustificat cu mașina pe banda de urgență a autostrăzilor.

Șoferii aflați în ambele situații vor rămâne fără carnet, dar vor putea circula 15 zile conform dovezii eliberate de polițistul care a constatat contravenția. În acest interval, măsura aplicată poate fi contestată în instanță, iar în cazul în care justificările și eventualele probe sunt relevante, aceasta poate fi anulată .

Modificarea legislativă, făcută în grabă

Fost şef al Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă susține că până la adoptarea acestei modificări legislative, cel puțin în cazul șoferilor care au circulat nejustificat pe banda de urgență a autostrăzilor, situația era una lipsită de sens și pe alocuri putea ajunge chiar și periculoasă. „Inițial, în legislația rutieră nu exista vreo contravenție pentru o astfel de faptă. Pur și simplu nu s-a gândit nimeni că vor exista șoferi care vor circula abuziv pe banda de urgență a unei autostrăzi. Ulterior s-a constatat că aşa-zisa «șmecherie la volan» este prezentă la români și tot mai mulți șoferi au fost prinși «fentând» coloanele de mașini pe banda de urgență mai ales vara în traficul aglomerat spre sau dinspre litoral. În final a fost luată decizia că acești șoferi trebuie să fie sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce. Numai că modificarea legislativă nu s-a făcut cum trebuie, s-a realizat în grabă, probabil. Concret, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibera fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Pietoni pe autostradă

Lucian Diniţă a explicat în ce situație s-a ajuns după această modificare legislativă. „Să ne închipuim un autoturism în care numai cel de la volan are permis de conducere. Șoferul o ia aiurea, de capul lui, pe banda de urgență, că nu-i place să stea în trafic, ci e «șmecher la volan» și este oprit de polițiști. Aceștia aplică legea, adică și suspendă șoferului dreptul de a conduce, îi ridică permisul și eliberează dovada, dar una fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile. Ce avea de făcut șoferul? Închide mașina pe banda de urgență și o ia la picior cu tot cu pasagerii care îl însoțesc. Situație periculoasă în două sensuri. În primul rând, pietonii nu au ce căuta pe o autostradă. Apoi, mașina oprită pe banda de urgență este ea în sine un pericol pentru cei aflați în trafic. Trebuie să sancționăm dur această «șmecherie la volan», dar nu punând în pericol siguranța rutieră, că mai rău facem”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!