Două mandate de arestare în cazul fraudei prin metoda 'sufleor' la examentul pentru permise auto
Un magistrat de la Judecătoria Buftea a dispus miercuri arestarea preventivă a unui instructor auto, în vârstă de 43 de ani, şi a unui complice, în vârstă de 28 de ani, care juca rolul de "sufleor", aceştia fiind acuzaţi că au pus la punct un mecanism de fraudare a probei teoretice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere organizat de SRPCIV Bucureşti, suma solicitată unor candidaţi analfabeţi fiind cuprinsă între 3.000 şi 7.500 euro, conform Agerpres .
56 de persoane ar fi fraudat proba teoretică pentru obţinerea permisului FOTO Shutterstock
În acelaşi dosar, alte şapte persoane au fost puse sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
De asemenea, în cursul zilei de miercuri, poliţiştii au reţinut încă şapte persoane, urmând ca acestea să fie prezentate Parchetului.
Instructorul auto de 43 de ani şi celălalt bărbat sunt acuzaţi că au recrutat zeci de candidaţi din mai multe judeţe, care intrau în sala de examen purtând pe îmbrăcăminte şi în urechi tehnică ce le permitea să filmeze monitorul şi să comunice în exterior cu bărbatul de 28 de ani, care juca rolul de "sufleor", acesta din urmă transmiţându-le răspunsurile.
Cazul a fost descoperit de poliţiştii de la Serviciul Rutier Ilfov, după ce un candidat, în vârstă de 32 de ani, a intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine şi în urechi, aceasta permiţându-i "sufleorului" să vadă monitorul şi să transmită răspunsurile corecte.
În cadrul activităţilor de documentare, poliţiştii au identificat, până în prezent, 56 de persoane cu privire la care există suspiciunea că ar fi fraudat proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada 2018 - 2022, instructorul auto împreună cu un bărbatul de 28 de ani au racolat zeci de persoane neşcolarizate şi le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere organizat de SRPCIV Bucureşti.
În timpul anchetei, poliţiştii au constatat că o parte dintre candidaţi nu ştiau nici măcar să citească fraze simple în limba română.
IPJ Ilfov menţionează că în activitatea infracţională nu au fost angrenaţi lucrători din cadrul Serviciul Permise Bucureşti.
Sursa: adevarul.ro