Două LOVITURI primite de VOICULESCU într-o singură zi/Sereş e ăla, SINGURUL, care l-a văzut pe Iohannis la GRIVCO

Două LOVITURI primite de VOICULESCU într-o singură zi/Sereş e ăla, SINGURUL, care l-a văzut pe Iohannis la GRIVCO

Încă un instrument prin care fostul securist Dan Voiculescu a deţinut o felie de putere în această ţară ajunge la puşcărie. Nu este nici primul şi nu va fi nici ultimul. Fraza aceasta: ,,Dar dacă te întreabă de mine: domn’e, domnul Voiculescu este pentru mine un al doilea părinte”, cu care acest şacal îşi ademenea şi încuraja victimele, i-a transformat pe mulţi în hoţi. Câţi îşi mai aduc aminte azi că acest Sereş a apărut brusc, peste noapte, în campania electorală, să-i dea o declaraţie instrumentului de manipulare al SRI Dan Andronic, în care să spună că el l-a văzut pe Iohannis, cu ochii lui, la GRIVCO.

Fostul ministru PC al Economiei şi Comerţului Ioan Codruţ Şereş a primit astăzi o condamnare de 4 ani și 8 luni pentru trădare prin transmitere de secrete. Sentinţa este definitivă, iar fostul ministru urmează să fie încarcerat. Tot astăzi, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins recursul în casaţie depus de Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA.

Codruţ Sereş (46 de ani) a fost senator PC în legislatura 2004-2008, ales în judeţul Maramureş şi a fost ministru al Economiei şi Comerţului. A absolvit în anul 1993 Academia Tehnică Militară şi în perioada 1993-1999 a lucrat în Ministerul Apărarii Naţionale. A părasit armata cu gradul de căpitan şi a absolvit Academia de Ştiinte Economice. A lucrat la grupul de firme GRIVCO al lui Dan Voiculescu, iar în anul 2001 s-a înscris în PUR. A deţinut funcţiile de şef al departamentului profesional de dezvoltare proiecte- în 2002, secretar general- în 2003, vicepreşedinte al PUR- în 2004. În 2004 a fost desemnat candidatul PUR pentru funcţia de preşedinte al României dar, ca urmare a noii alianţe a partidului cu PSD, s-a renunţat la candidatura acestuia. Din 2005, PUR s-a transformat în Partidul Conservator.

 Sereş: "Mulţumesc familiei Voiculescu"

În aprilie 2013, Sereşa părăsit trustul de presă Intact. El a fost, o perioadă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Intact Media Group. Sereş a fost şi în consiliul de Administraţie al Editurii Intact (care editează Jurnalul Naţional) până în mai 2011. "Am hotărât în urma cu cateva zile sa demisionez din functia de administrator al companiilor de media din grupul Intact. Decizia mea este una personală şi este motivată exclusiv de preocuparile mele antreprenoriale. Mulţumesc familiei Voiculescu pentru oportunitatea pe care mi-a creat-o de a lucra o lungă perioada de timp impreuna: am fost, cred, un colaborator loial, sincer si eficient. Iar amatorilor de cancanuri le raspund: despartirea a fost una amiabila, iar decizia mea este de a o pastra in aceasta nota!," explica Codruţ Sereş.

La o lună de la plecarea sa, pe 30 mai 2013, izbucnea scandalul "Şantaj la Felix TV", în care au fost puşi sub acuzare mai mulţi membri ai familiei Voiculescu şi apropiaţi ai acestuia.

 Dosarul Hidroelectrica: acuzaţii de complot şi subminare a economiei naţionale

Pe rolul instanţelor mai este un dosar pe numele lui Sereş. Fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş, a fost trimis în judecată, pe 20 sepetembrie 2011, de procurorii DIICOT într-un nou dosar, în care este acuzat că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari. Acuzaţiile oficiale: complot şi subminarea economiei naţionale.

 Condamnarea lui Codruţ Sereş

Condamnarea lui Codruţ Sereş în dosarul Privatizărilor startegice atrage atenţia asupra unor stenograme în care patronului trutului Intact, Dan Voiculescu, îl asigura, în 2006, pe acesta, că o să îl ajute să îşi spele imaginea prin cotidianul "Jurnalul Naţional" şi la "Antena". Între timp, Dan Voiculescu a ajuns la Rahova, unde execută 10 ani de închisoare în dosarul ICA.

Dan Voiculescu: "Tu trebuie să spui clar că încercările factorilor politici de destabilizare şi de cutare nu vor reuşi, adică...discutăm amândoi"

 Codruţ Sereş este nemulţumit, pe 24 noiembrie 2006, ora 12.22, că ziarul Jurnalul scrie despre acuzaţiile DIICOT. Dan Voiculescu îl asigură că totul se va rezolva.

Codruţ Sereş: Codruţ la telefon.
Dan Voiculescu: Da, Codruţ, m-ai căutat aseară.
Codruţ Sereş: Păi, v-am căutat aseară, că n-am înţeles nebunia de astăzi din "Jurnalul". Dan Voiculescu: Ce s-a întâmplat?
Codruţ Sereş: Nimic.
Dan Voiculescu: Ce dracu’ scrie în "Jurnalu’"?
Codruţ Sereş: Păi toate prostiile, ha, ha!
Dan Voiculescu: Adică?
Codruţ Sereş: Trădător, spion.
Dan Voiculescu: Cine, mă, tu?
Codruţ Sereş: Eu, da.

Dan Voiculescu: Ăştia au înnebunit de tot. O să mă uit eu pe ziar şi o să vorbesc cu Tucă.
Codruţ Sereş: De acord, dar au scos două ediţii. În prima mai moale, în a doua mai dur.
Dan Voiculescu: Mai tare.
Codruţ Sereş: Da.
Dan Voiculescu: Da.

Codruţ Sereş: Parcă au înnebunit.
Dan Voiculescu: Da, exact ăsta e cuvântul. O să vorbesc cu Tucă.
Codruţ Sereş: Numai trădător şi spion nu am mai fost până acuma.
Dan Voiculescu: Şi scrie acolo că e Codruţ trădător şi spion?
Codruţ Sereş: Da. Şi eu, mă rog, şi Zsolt Nagy, dar nu-mi pasă mie de celălalt ministru, cât de mine.
Dan Voiculescu: Scrie de tine că eşti trădător şi spion?
Codruţ Sereş: Da, domnul Voiculescu, scrie.
Dan Voiculescu: Ăştia-s cretini.
Codruţ Sereş: Pe surse, pe surse mă dau, da. Pe sursele...alea deştepte.
Dan Voiculescu: Cretini, cretini. Pregăteşte-te, pregăteşte-te...
Codruţ Sereş: Mă pregătesc.
Dan Voiculescu: Astăzi sau mâine te caută cineva de la "Jurnalul", Dan Constantin probabil, să dai un interviu de o pagină în care să explici cum stă cu trădarea, cum stă cu...
Codruţ Sereş: Păi n-am ce să trădez, dracu’ să-i. Adică, vorba aia, la câte firme şi bănci de investiţii am întâlnit în doi ani, dacă aia e trădare...îmi bag picioarele!
Dan Voiculescu: Nu, nu, nu de trădare. Tu trebuie să spui clar că încercările factorilor politici de destabilizare şi de cutare nu vor reuşi, adică...discutăm amândoi.
Codruţ Sereş: Da, ok, bine. Mulţumesc.
Dan Voiculescu: Toate bune, pa!

Sfaturile lui Felix

Dan Voiculescu l-a sunat pe Sereş, pe 24 noiembrie 2006, ora 21.51, şi îi transmite că va fi sunat de cineva de la "Antena" să dea explicaţii faţă de acuzaţiile DIICOT.

Codruţ Sereş: Da?
Dan Voiculescu: Codruţ, vezi că te sună cineva de la Antena să dai nişte explicaţii apropo de toate porcăriile astea şi rugămintea mea e următoarea: şi acum la Antenă, şi mâine când faci interviul pentru luni, şi în cele două comunicate de mâine, bagă o frază cu aceeaşi idee: că tu ai înţeles că deranjezi interesele politice prin demiterile şi suspendările pe care le-ai făcut.
Codruţ Sereş: Da?
Dan Voiculescu: Că nu te sperie presiunea asta care se face pe tine şi că vei continua să faci curăţenie în minister cât timp vei fi ministru.
Codruţ Sereş: Ok! Da.
Dan Voiculescu: Deci nu uita că unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta sunt demiterile şi suspendările pe care le-ai făcut.
Codruţ Sereş: Da, nu uit.
Dan Voiculescu: Bine, te sună acuma.
Codruţ Sereş: Bine, mulţumesc.
Dan Voiculescu: "Dar noi ne vedem de treaba noastră"

Codruţ Şereş şi Dan Voiculescu vorbesc pe 27 noiembrie, din nou ,despre ce scrie presa legat de acelaşi dosar şi îşi clarifică relaţiile după ce apăruseră zvonuri că Voiculescu s-ar dezice de Şereş.

Codruţ Sereş: V-am sunat să văd ce dracu’ se mai iveşte în zare, că m-au făcut ăştia praf azi toată ziua.
Dan Voiculescu: Cine ăştia?
Codruţ Sereş: Ziarele.
Dan Voiculescu: Adică?
Codruţ Sereş: Numai pe negativ, tot. Mai puţin "Jurnalul" de data asta.
Dan Voiculescu: Da, da, vezi de treabă!
Codruţ Sereş: Nu mai pricep nimic, vă spun sincer. D-aia v-am sunat.
Dan Voiculescu: Păi, ce să pricepi? E cum spui tu, e o campanie puternică, ai dat în interesele unora şi altora, şi oamenii reacţionează. Mafia economică, politică.
Codruţ Sereş: Asta aşa e, dar...
Dan Voiculescu: Dar noi ne vedem de treaba noastră.
Codruţ Sereş: Păi ne vedem de treaba noastră, domnule preşedinte, dar dacă în 2006, după ce nu faci jocuri, se întâmplă astfel de lucruri, cine dracu’ mai face vreodată treabă în ţara asta?
Dan Voiculescu: Nu ştiu asta.
Codruţ Sereş: Asta e.
Dan Voiculescu: Noi când o să fim la putere o să hotărâm.
Codruţ Sereş: Da.
Dan Voiculescu: Deci tu, vezi-ţi de-ale tale, destituie pe toată lumea.
Codruţ Sereş: Normal.
Dan Voiculescu: Pe cine n-a făcut treabă.
Codruţ Sereş: Pe cine n-a făcut treabă.
Dan Voiculescu: Fă planul de iarnă.
Codruţ Sereş: Am înţeles.
Dan Voiculescu: Aşa. Scrisorile alea, care am vorbit...
Codruţ Sereş: Au plecat.
Dan Voiculescu: Nu, nu, alea...
Codruţ Sereş: A, miercuri. Da, miercuri o facem pe aia, da. 

Dan Voiculescu: "Că tu...ştii despre GRIVCO că a furat"

Dan Voiculescu este supărat, pe 27 noiembrie 2006, ora 13.57, după ce a auzit zvonuri că Sereş ar fi spus "Că eu vreu să scap de tine, că tu...ştii despre GRIVCO că a furat". Sereş îl asugură că nu este nimic adevărat.

Dan Voiculescu: Vezi că mi-a ajuns la urechi o idee cretină, precum că între noi ar fi o problemă mare.
Codruţ Sereş: Ca de exemplu.
Dan Voiculescu: Că eu vreu să scap de tine, că tu...ştii despre GRIVCO că a furat.
Codruţ Sereş: Nu, nu, n-am scris, aţi văzut ce-am declarat despre GRIVCO.
Dan Voiculescu: Nu, nu e vorba de tine, mă, eu îţi spun ce aud.
Codruţ Sereş: A, da, păi să ştiţi că scenariul ăsta l-am auzit şi eu. Că vreţi să scăpaţi de mine şi ălălalt vrea să mă ia.
Dan Voiculescu: Aşa. Ca atare, rugămintea mea, dacă mai ai intervenţii pe tema asta...
Codruţ Sereş: Nu, mi-am propus să nu mai dau intervenţii pe tema asta.
Dan Voiculescu: Nu, nu, dar dacă te întreabă de mine: "domn’e, domnul Voiculescu este pentru mine un al doilea părinte, părinţii mei de la..."
Codruţ Sereş: "De la Zalău m-au dat pe mâna lui."
Dan Voiculescu: "...de la Zalău m-au dat domnului Voiculescu, să fie alături de mine, şi, ca atare, e ca un părinte." Codruţ Sereş: Da.
Dan Voiculescu: "Dacă părintele meu poate să-mi facă rău, totul e posibil, dar..."
Codruţ Sereş: "Puţin probabil."
Dan Voiculescu: "Dar relaţia mea e...." Aşa.
Codruţ Sereş: Ok.
Dan Voiculescu: Adică fii categoric, nu...
Codruţ Sereş: Am înţeles, bine.
Dan Voiculescu: Bine, Codruţ.
Codruţ Sereş: E clar.
Dan Voiculescu: Bine. Pa.

Care era rolul lui Sereş

Procurorii DIICOT au prezentat în rechizitoriu care era locul şi rolul lui Sereş în cadrul grupării de spionaj. Aderând la grupul sus arătat, Sereş Ioan Codruţ a preluat un anumit rol - conferit de poziţia pe care o deţinea - de ministru M.E.C. - şi de prerogativele ce-i incumbau în această calitate, între care cea de decident în raport de acţiunile subordonatului său Mucea Dorinel Mihai, cea de decident în ceea ce priveşte politicile de privatizare din cadrul M.E.C. - O.P.S.P.I., de preşedinte al unor comisii de privatizare (Electrica Muntenia Sud), în general de întreaga activitate de privatizare din cadrul ministerului pe care îl conducea, ceea ce reprezintă un interes major din prisma obiectivelor ţintite de grupul infracţional.

Din punct de vedere al iniţiatorilor şi constituanţilor grupului infracţional organizat, raporturile cu Sereş Ioan Codruţ erau asigurate prin intermediul inculpatului Stantchev Stamen, ce era într-o legătură permanentă cu acesta, dar şi prin Mucea Dorinel Mihai, precum şi prin întâlniri directe cu Benyatov Vadim ori Susak Michal.

Infomaţii exploatate "în orb"

Din punct de vedere al aderenţilor la grupul infracţional organizat rolul lui Sereş Ioan Codruţ era conferit de poziţia sa profesională ierarhic superioară faţă de Mucea Dorinel Mihai şi Neagoe R.M. Din derularea activităţilor ilicite ale grupului infracţional organizat în ce priveşte procesele de privatizare din cadrul M.E.C. - O.P.S.P.I. rezultă împrejurarea că Stantchev Stamen culegea separat informaţii de la Sereş Ioan Codruţ, Mucea Dorinel Mihai şi Neagoe Robert Marius, valorificând relaţia dintre inc. Donciu Mihai Radu şi un alt înalt funcţionar din cadrul M.E.C. - O.P.S.P.I. Alexe Alexandru, ce era "exploatat În orb", realiza conexiunile necesare între informaţiile obţinute şi apoi le verifica încrucişat.

Recrutat de spioni

În esenţă, locul ocupat de Sereş Ioan Codruţ în cadrul grupului infracţional organizat cu caracter transnaţional era de persoană racolată (recrutată) şi de sprijinitor al acţiunilor derulate de constituenţii grupului, iar rolul său era de sursă de informare şi uneori, de furnizor de documente confidenţiale şi chiar clasificate, pentru Stantchev Stamen.

Acţiunile contributive materiale, concrete, comise de către Sereş I.C. constau în următoarele acte exterioare de conduită:
- în perioada 30.05.2005-12.07.2005, în calitate de ministru al M.E.C. care era înstituţie iniţiatoare a proiectului de act normativ privind vânzarea pachetului de 8% acţiuni Petrom către Asociaţia Salariaţilor (PAS) Petrom, în cooperare şi coeziune psihică cu inc. Stantchev S. şi înv. Susak M., care acţionau în interesul C.S.F.B. Europe Ltd. London; J&T Banca; Asociaţia Salariaţilor (PAS) Petrom:
- a permis accesul lui Stantchev S. şi Susak M. la informaţii nedestinate publicităţii (art. 29 din H.G. nr. 50/2005) privind traseul intra şi interinstituţional al proiectului de act normativ, comunicându-i personal acestuia respectivele informaţii;
- a permis accesul lui Stantchev Stamen, care la rândul său transmitea informaţiile obţinute înv. Susak M. şi Kerekes Gabor, la informaţii nedestinate publicităţii despre lucrările din şedinţa de guvern din data de 29.06.2005, respectiv poziţiile adoptate de miniştrii prezenţi în legătură cu proiectul de act normativ, comunicându-i personal acestuia respectivele informaţii;
- a primit cadouri de la Stantchev S., pentru a promova proiectul de act normativ.

Stamen Stanchev: “Nu vreau să spun că controlez, dar conduc tot Ministerul Economiei – energie, resurse, minerit, comerţ"

În acelaşi timp, modul de manifestare al lui Sereş a contribuit la întărirea şi menţinerea hotărârii infracţionale care exista deja luată de către inc. Stantchev Stamen. În sensul celor de mai sus invederăm din afirmaţiile pe care le-a făcut Stantchev Stamen cu prilejul convorbirii telefonice cu Kerekes Gabor şi în cazul unei interceptări ambientale:
- în 03.10.2006, ora 23:56:

Stantchev S. afirmă: "Nu vreau să spun că controlez, dar conduc tot Ministerul Economiei – energie, resurse, minerit, comerţ".

- în 06.06.2005 ora 09:27 având convorbire telefonică cu Kerekes Gabor, Stantchev Stamen afirmă: "Orice îi cer face. Doar ce i-am zis că am un investitor strategic şi a pus oamenii la treabă. De asta avem nevoie. Nu ne trebuie altceva".


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…