Două femei, una torturată la Doneţk, alta internată în Rusia, candidează la legislative în Ucraina

Două femei, una torturată la Doneţk, alta internată în Rusia, candidează la legislative în Ucraina

Două eroine ale războiului din Ucraina, una umilită în public de separatiştii proruşi pentru că şi-a asumat opiniile pro-Kiev, alta internată în Rusia pentru că a luptat împotriva lor, Irina Dovgan şi Nadia Savcenko, au intrat în cursa pentru alegerile parlamentare din această ţară.

 

"Vreau să lupt pentru pământul meu, vreau să contribui la redresarea regiunii mele", declară pentru AFP Irina Dovgan, candidată independentă la alegerile legislative anticipate de duminică într-un oraş simbolic, Slaviansk, primul bastion al rebelilor preluat de forţele ucrainene în iulie.

Dacă va fi aleasă, ea promite să "apere interesele alegătorilor" şi să "lupte împotriva corupţiei care este principala problemă a ţării".

Viaţa acestei femei estetician în vârstă de 52 de ani, care a ajutat soldaţii ucraineni, s-a schimbat la 24 august, când zeci de bărbaţi au pătruns în locuinţa sa din Iasinuvata, în apropiere de Doneţk, principalul fief separatist.

Ea a povestit pentru AFP că a fost dusă într-un sediu al separatiştilor, unde a fost bătută şi ameninţată cu violul. Calvarul ei însă abia începea. Răpitorii ei au decis să o trimită în piaţa publică din centrul Doneţkului, unde i s-a pus un drapel ucrainean pe umeri şi o pancartă pe care scria "agentă a forţelor punitive, ea ne ucide copiii", pe piept.

Trecătorii, inclusiv femei în vârstă, au insultat-o şi au lovit-o, făcând fotografii cu ea. Publicate în New York Times, fotografiile care atestau umilirea ei au generat un val de emoţie în Ucraina şi în străinătate, iar ea a fost eliberată.

De la începutul conflictului, Irina Dovgan a refuzat să părăsească regiunea aflată sub controlul rebelilor şi a continuat să îşi afirme poziţiile pro-Kiev, strângând hrană, medicamente şi ţigări pentru militarii ucraineni.

După câteva săptămâni de convalescenţă la Kiev, ea a decis să reia lupta, de această dată pentru a intra în Parlament.

"Fac tot ce îmi permite bugetul meu mic. Locuitorii proucraineni din Slaviansk mă ajută să distribui gratuit material electoral", povesteşte ea.

"Dar lupta este foarte dură", recunoaşte ea, deoarece se confruntă cu alţi 30 de candidaţi dintre care mai mulţi din tabăra fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, dar şi din cadrul principalelor partide prooccidentale care se află în prezent la putere.

Deţinută în Rusia, Nadia Savcenko nu are niciun contact cu alegătorii. Totuşi, contrar lui Dovgan, Savcenko, pilot de elicopter în vârstă de 33 de ani, este aproape sigură că va fi aleasă.

Fostul premier Iulia Timoşenko a decis să îi cedeze primul loc pe lista partidului ei, Batkivşcina (Patria), creditat cu aproximativ 7 la sută în recentele sondaje de opinie. Afişele ei de campanie sunt omniprezente pe străzile din oraşele ucrainene.

Savcenko şi-a construit o reputaţie de soldat dur şi combativ pentru a intra în aviaţie, foarte puţin deschisă pentru femei. Mobilizată în Irak în 2004-2005, ea a fost supranumită "GI Jane" de presa ucraineană.

Atunci când a izbucnit conflictul, ea a plecat să lupte în est în cadrul batalionului Aidar, una dintre grupările de femei voluntare formate pentru a sprijini armata în faţa separatiştilor.

La începutul lui iulie, autorităţile ruse au anunţat arestarea ei şi au acuzat-o de uciderea deliberată a doi jurnalişti ai televiziunii publice ruse în estul Ucrainei, la jumătatea lui iunie.

Potrivit acuzării, ea ar fi transmis prin telefon poziţia acestora armatei ucrainene şi a ajuns în Rusia deghizată în refugiată. Potrivit Kievului, unde ministrul de Externe apără fără încetare cazul ei, ea a fost arestată în apropiere de Lugansk de separatişti înainte de a fi predată autorităţilor ruse.

La 10 octombrie, ea a fost internată la institutul Serbski, cunoscut pentru internarea a numeroşi disidenţi sovietici. Anchetatorii au justificat această măsură prin "gravitatea infracţiunii sale pasibile de pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă".

Venită la Moscova, mama sa, Maria Savcenko, nu a putut să o vadă. "Fiica mea nu este vinovată. Ea voia să îşi apere ţara de ocupanţi. M-a îmbrăţişat înainte de a pleca şi mi-a spus: «Mamă, plec să îmi apăr patria. Am depus jurământ faţă de poporul ucrainean»", a povestit ea presei.

Nadia Savcenko este un "simbol al luptei Ucrainei pentru independenţă" şi "un exemplu grăitor de agresiune rusă", afirmă Iulia Timoşenko. Ea este principalul personaj într-un documentar privind conflictul din est, prezentat recent la Kiev: "Nadia Noastră".

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”