Două femei au fost rănite cu lovituri de cuţit la MoMA; muzeul newyorkez a fost evacuat
Două femei au fost rănite cu lovituri de cuţit sâmbătă seară în timp ce vizitau MoMA, prestigiosul muzeu de artă modernă şi contemporană din New York, care a fost evacuat, au anunţat mai multe surse, inclusiv Poliţia americană, relatează AFP.
Cele două femei, rănite "în spate, în zona claviculei şi a gâtului", au fost transportate imediat la un spital din proximitatea muzeului newyorkez. "Medicii ne-au spus că se vor face bine", a declarat la faţa locului John Miller, comisarul-adjunct al Brigăzii de informaţii şi anti-terorism din cadrul Poliţiei din New York (NYPD).
Foto: (c) Andrew Kelly/REUTERS
MoMA, unul dintre cele mai vizitate muzee din New York, situat în cartierul Midtown din Manhattan, a fost evacuat după acest incident, care s-a petrecut în jurul orei locale 16:15 (21:15 GMT). Poliţia locală a instalat un cordon de securitate şi muzeul a rămas închis pentru restul zilei de sâmbătă, a constatat un fotograf AFP.
Suspectul, care a fost arestat sâmbătă spre sfârşitul după-amiezii, a fost descris de poliţişti ca un vizitator regulat, al cărui card de membru la MoMA tocmai fusese anulat, pentru că el provocase două incidente "în ultimele zile" în acelaşi muzeu newyorkez.
Foto: (c) Andrew Kelly/REUTERS
Sâmbătă, atunci când accesul în muzeu i-a fost refuzat, "el s-a enervat, a trecut pe lângă biroul de recepţie şi a atacat şi a înjunghiat două angajate ale muzeului, de mai multe ori", a declarat John Miller.
Mai multe fotografii şi înregistrări video publicate pe reţelele de socializare şi de diverse companii mass-media arată numeroşi vizitatori care părăseau muzeul în momentul evacuării acestuia.
Foto: (c) Andrew Kelly/REUTERS
MoMA deţine capodopere ale unor artişti de prim rang, precum Vincent Van Gogh, Pablo Picasso, Andy Warhol şi Frida Kahlo. AGERPRES