Două cazuri de COVID-19 la bordul uneia dintre primele croaziere în America de Nord de la începutul pandemiei

Două cazuri de COVID-19 la bordul uneia dintre primele croaziere în America de Nord de la începutul pandemiei

Două persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19 joi la bordul Celebrity Millennium, una dintre primele nave de croazieră care au navigat în America de Nord de la începutul pandemiei, în pofida faptului că membrii echipajului şi pasagerii de peste 18 ani fuseseră vaccinaţi, a anunţat compania de croaziere Royal Caribbean într-un comunicat, potrivit AFP şi DPA.

Conform companiei, toţi pasagerii aflaţi la bord trebuiau să fie complet vaccinaţi dacă aveau peste 18 ani. De asemenea, toţi membrii echipajului au fost imunizaţi. Vârstele persoanelor care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 nu au fost dezvăluite, notează DPA.

"Persoanele în cauză sunt asimptomatice, fiind în prezent izolate şi monitorizate de către echipa noastră medicală", a precizat compania, care a dat asigurări că efectuează o operaţiune de urmărire a contactelor celor infectaţi şi a cărei navă a părăsit Sint Maarten, partea olandeză a insulei Saint Martin din Caraibe, pe 5 iunie.

Cele două persoane au fost testate pozitiv în timpul "testului obligatoriu de la sfârşitul croazierei", a explicat Royal Caribbean, care precizează totodată că pasagerii au trebuit să prezinte dovada vaccinării, alături de un test negativ de COVID-19, realizat cu mai puţin de 72 de ore înainte de îmbarcare.

Potrivit New York Times, la bordul navei sunt 600 de pasageri şi 650 de membri ai echipajului.

Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) au emis la începutul lunii mai noi reguli pentru a permite pasagerilor vaselor de croazieră să revină la bord în condiţii stricte: 95% dintre persoanele de pe nave, pasagerii şi angajaţi, să fie vaccinaţi.

Plecată din Sint Maarten, Celebrity Millennium se va întoarce pe insulă sâmbătă după un periplu care a inclus Barbados, Aruba şi Curacao. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Sursa foto: Celebrity Cruises / Facebook.com


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen