Dosarul Olguței Vasilescu, retrimis din nou de judecători la DNA

Dosarul Olguței Vasilescu, retrimis din nou de judecători la DNA

Tribunalul București a decis joi să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care primarul din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, este acuzată de corupție.

Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel București.

Tribunalul București a analizat pentru a două oară cererile și excepțiile ridicate de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, în dosarul în care este acuzată de corupție.

Inițial, pe 7 octombrie, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul București a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conține nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declarațiile date de trei martori în fața ofițerilor de poliție judiciară, deoarece aceștia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum și o declarație dată de denunțătorul Ionuț Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguței Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Ulterior, DNA a făcut contestație, admisă de Curtea de Apel București, instanță care a decis rejudecarea de către Tribunalul București a cererilor și excepțiilor ridicate de Olguța Vasilescu și ceilalți inculpați.

Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).

În același dosar, au fost deferiți justiției Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracțiuni) și instigare la spălare de bani, și Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociații non-profit, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Lia Olguța Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări, inculpata folosindu-se, în schimbul obținerii acestor foloase, de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a PSD.

De asemenea, Olguța Vasilescu este acuzată că și-a folosit influența pentru a obține de la un alt om de afaceri materiale electorale în valoare de 44.241 euro conținând imaginea acesteia și sloganuri de campanie electorală. Materialele în cauză au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri.

Totodată, procurorii anticorupție spun că primarul Craiovei a pretins și primit în cursul anului 2014, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, pentru și printr-o asociație non-profit, de la mai mulți oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu primăria, banii fiind primiți în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…