Dosarul nuclear iranian: SUA susţin procedura europeană iniţiată împotriva Iranului
Statele Unite au anunţat marţi că ''susţin pe deplin'' procedura iniţiată de ţările europene semnatare ale acordului de la Viena privind dosarul nuclear iranian pentru a constrânge Iranul să-şi respecte angajamentele, relatează AFP.
"Regatul Unit, Franţa şi Germania au făcut ceea ce trebuia" în faţa "provocărilor Iranului" în materie de politică nucleară, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, solicitând ''să se crească în continuare presiunea diplomatică şi economică'' asupra Republicii Islamice, deja vizată de puternice sancţiuni americane.
Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au declanşat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text, pentru a constrânge Teheranul să revină la respectarea angajamentelor asumate, au anunţat şefii celor trei diplomaţii, într-un comunicat comun emis marţi, indicând însă că nu se alătură campaniei de presiune maximă purtate de SUA împotriva Republicii islamice, notează AFP şi Reuters.
În baza acordului semnat în 2105 la Viena, cunoscut ca Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA), Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor.
În 2018, Trump a retras Statele Unite din acord. Puterile europene au declarat în mod repetat că sprijină înţelegerea, chiar dacă Teheranul a anunţat în această lună că nu mai respectă limitările privind îmbogăţirea uraniului, dar va continua să continue cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). AGERPRES