Dosarul MINERIADEI din 13-15 iunie 1990, REDESCHIS/VIDEO cu Iliescu mulţumind ,,eroilor''
Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia.
Parchetul instanţei supreme arată, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus, joi, infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.
"În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanţele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică", a precizat sursa citată.
Redeschiderea urmăririi penale urmează să fie supusă, conform legii, confirmării unui judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.
Bonus, ultimul discurs al lui Ceauşescu la TVR
Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.