Dosarul lui Liviu Dragnea: Protecția Copilului Teleorman a recuperat prejudiciul de peste 90.000 de lei din dosarul angajărilor fictive

Dosarul lui Liviu Dragnea: Protecția Copilului Teleorman a recuperat prejudiciul de peste 90.000 de lei din dosarul angajărilor fictive

Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Teleorman (DGASPC) a recuperat în integralitate prejudiciul de 90.361 lei din dosarul ”Angajărilor fictive” în care a fost condamnat fostul lider PSD Liviu Dragnea, potrivit unui răspuns al Consiliului Județean Teleorman la o solicitare a G4media.ro și TVR.

DGASPC Teleorman nu a precizat însă de la cine a recuperat suma de bani. Potrivit legii, prejudiciul poate fi recuperat de la toți inculpații condamnați sau doar de la unul dintre ei, urmând ca aceștia să se socotească între ei.

Potrivit deciziei penale nr. 142 din 27.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța i-a obligat pe inculpații condamnați să achite prejudiciul.

Obligă inculpații la plata către partea civilă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, după cum urmează:

– inculpatul Marineci Ionel în solidar cu inculpata Botorogeanu Adriana la plata sumei de 634 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).

– inculpata Miloș (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica în solidar cu inculpata Botorogeanu Adriana la plata sumei de 5.617 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).

– inculpata Miloș (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica în solidar cu inculpata Stoica Anisa Niculina la plata sumei de 460 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Stoica Anisa Niculina).

– inculpații Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu și Botorogeanu Adriana, în solidar, la plata sumei de 60.205 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).

– inculpații Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu și Stoica Anisa Niculina, în solidar, la plata sumei de 23.445 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Stoica Anisa Niculina). Constată că, din suma de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 lei de către inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica.

Obligă inculpații Alesu Floarea, Miloș (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica, Șefu Olguța, Marineci Ionel, Marica Valentina Mirela, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica, Balaban Constantin Claudiu, Gheorghe Nicușor, Stoica Anisa Niculina, Botorogeanu Adriana și Dragnea Nicolae Liviu la plata sumei de 5.500 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și judecată”.  Vezi detalii aici:

Pe 27 mai 2019, Curtea Supremă l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru că, pe când era șeful CJ Teleorman, a dispus angajarea fictivă la DGASPC Teleorman a două funcționare care, în realitate, lucrau pentru PSD, dar încasau salariu de la Protecția Copilului Teleorman. Salariile încasate de acestea vreme de mai mulți ani au reprezentat prejudiciul din dosar.

Liviu Dragnea se află de atunci în penitenciarul Rahova și, potrivit unor surse judiciare, ar putea fi eliberat la începutul anului viitor. El a fost sancționat disciplinar pentru că a dat un interviu din pușcărie fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, acum jurnalistă la Realitatea TV. Ca urmare a sancțiunii primite, Dragnea a pierdut dreptul de a mai lucra la atelierul auto ceea ce îi aducea așa numitele zile-câștig, adică zile reduse din pedeapsă.

Potrivit legii, deținuții pot fi eliberați, pe bună purtare, din penitenciar după ispășirea a 2/3 din pedeapsă. SURSA:  G4Media.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”