DOSARUL LPF. DUMITRU DRAGOMIR și MIHAI CORBU au fost REŢINUȚI

DOSARUL LPF. DUMITRU DRAGOMIR și MIHAI CORBU au fost REŢINUȚI

DUMITRU DRAGOMIR. DOSAR LPF Ordonanţa de reţinere a fost emisă după ce Dragomir a fost audiat în acest dosar la Poliţia Capitalei.

Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, a arătat anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).

Dumitru Dragomir i-ar fi determinat membrii LPF să aprobe plata unui comision de 12.102.648 de lei în favoarea unei firme administrate de Mihai Corbu şi Radu Arhire drept contravaloare a unor servicii de intermediere fictive, în scopul însuşirii sumei, potrivit procurorilor bucureşteni.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, luni au fost reţinuţi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare a banilor, şi oamenii de afaceri Mihai Corbu, pentru complicitate la delapidare, complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor, şi Alexandru Mădălin Radu Arhire, pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 - 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu inculpatul Corbu Mihai - administrator al SC C.P. SRL, cu intenţie, a determinat membrii LPF să aprobe acordarea/plata unui comision în valoare de 12.102.648 lei, în favoarea SC C.P. SRL, drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat, în scopul însuşirii sumei anterior menţionate, arată procurorii.

Pentru realizarea acestui scop, Dumitru Dragomir, profitând de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vânzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către SC R. SRL, un circuit ilicit - fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF. El a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere, care atestă desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui cumpărător, cu societatea administrată de Mihai Corbu şi Radu Arhire.

DUMITRU DRAGOMIR. Procurorii au precizat că în acest dosar s-a început urmărirea penală pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciată, la vânzarea drepturilor de televizare, prin faptul că tranzacţia a fost "intermediată" de mai multe firme, deşi ea s-a realizat, în realitate, fără acestea.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale", a arătat PTB.

DUMITRU DRAGOMIR. Cercetările în acest caz sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, şi alte şase persoane au fost aduse, luni, la Poliţia Capitalei, pentru audieri în acest dosar.

Toţi cei şapte au fost ridicaţi şi aduşi la Poliţie în baza mandatelor emise în dosar.

Înainte de a-i ridica pe cei şapte, procurori ai PTB şi poliţişti din Poliţia Capitalei au făcut, luni dimineaţă, percheziţii la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov - locuinţe, sedii de firme şi sediul LPF.

DUMITRU DRAGOMIR. Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost făcute percheziţii şi la locuinţa fostului preşedinte al LPF, suspectat că ar fi încasat un comision important în contextul vânzării drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I.

Contactat de MEDIAFAX, Dumitru Dragomir a confirmat că anchetatorii au percheziţionat şi casa lui, precizând că aceştia nu i-au spus ce căutau.

"Da, domne', au fost dimineaţă, acum au plecat. Nu ştiu de unde erau, de la Poliţie, şi nici nu mi-au spus ce căutau", a afirmat Dragomir.

Întrebat dacă i s-a solicitat vreun document pe care îl avea la domiciliu, Dragomir a răspuns: "Mi-au cerut o gagică de 18 ani, dar n-am avut de unde să le dau".

Acţiunile anchetatorilor au fost făcute cu sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri