Dosarul Bica: Deputatul Florin Teodorescu şi Oana Vasilescu, audiaţi luni la DNA

Dosarul Bica: Deputatul Florin Teodorescu şi Oana Vasilescu, audiaţi luni la DNA

Anchetatorii DNA continuă audierile în dosarul de corupţie al fostului şef al DIICOT Alina Bica, procurorii urmând să le ia declaraţii, luni, deputatului PDL Florin Cătălin Teodorescu şi Oanei Vasilescu, foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.

Cei doi vor fi audiaţi la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Anchetatorii ar urma şi să le aducă la cunoştinţă învinuirile în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro.

În acelaşi scop, la DNA a fost adusă, cu mandat, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean.

Potrivit unor documente din dosar, Florin Teodorescu şi Oana Vasilescu sunt suspectaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Florin Teodorescu şi Oana Vasilescu, care au fost membri ai comisiei din ANRP ce a aprobat despăgubirile solicitate de omul de afaceri Gheorghe Stelian, nu au putut fi audiaţi până în acest moment, deoarece au fost plecaţi din ţară. Astfel, procurorii le-au solicitat să se prezinte luni la sediul DNA.

În acest dosar, fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost arestată preventiv, sâmbătă dimineaţă, printr-o decizie luată de instanţa supremă. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile aprobate în 2011 lui Gheorghe Stelian pentru un teren de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu 61 de milioane de euro. Şefa DIICOT era atunci secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi membru al comisieri din ANRP care a aprobat despăgubirile.

Aceeaşi măsură preventivă a fost luată pentru Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile, şi cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuţiu. Cei trei sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

În acelaşi dosar este urmărit penal, pentru abuz în serviciu, deputatul UDMR Marko Attila, şi el membru al comisiei care a acordat despăgubirile, procurorii DNA cerând Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea acestuia.

De abuz în serviciu este acuzat şi un alt membru al comisiei, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Gheorghe Stelian, susţin anchetatorii, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri cei 61 de milioane de euro - prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat.

Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea , în 2006, un teren în zona Floreasca din Bucureşti, pentru a construi locuinţe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Griviţa, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul şi creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”