Dosarul ASF-Carpatica: Ilie Carabulea - condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica, în timp ce fostul președinte al ASF Dan Radu Rușanu și Laura Chițoiu, soția lui Daniel Chițoiu, au fost achitați.
În același dosar, Marian Mîrzac (fost membru neexecutiv al conducerii ASF) a primit 3 ani și 6 luni închisoare cu executare, iar Radu Mustățea (membru în CA al SC Carpatica Asig) a fost condamnat la 2 ani și 6 luni.
Alte condamnări: Ina Crudu (director general la Carpatica Asig) — doi ani cu suspendare, Ioan Dacian Vinereanu — 10 luni cu suspendare.
În plus, SC Carpatica Asig a fost obligată să plătească o amendă penală de 250.000 de lei, această societate fiind obligată să publice hotărârea de condamnare în presa scrisă sau audiovizuală, pe parcursul a 10 apariții.
În schimb, fostul președinte al ASF Dan Radu Rușanu și Laura Chițoiu (soția fostului ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu) au fost achitați, acceași decizie primind și ceilalți inculpați din dosar.
Inițial, la instanța de fond — Curtea de Apel București, Ilie Carabulea a primit 6 ani și 6 luni închisoare cu executare, în timp ce Laura Chițoiu fusese condamnată la un an cu suspendare. Dan Radu Rușanu primise o decizie de achitare și la fond.
Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară Dan Radu Rușanu, Laura Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, și omul de afaceri Ilie Carabulea au fost trimiși în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârșirea unor fapte de corupție.
Dan Radu Rușanu a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, influențarea declarațiilor, favorizarea făptuitorului, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, Laura Chițoiu — constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu contra intereselor publice, iar firma de asigurări — cumpărare de influență și dare de mită.
Printre cei trimiși în judecată s-au mai aflat Marian Mîrzac, fost membru neexecutiv al conducerii ASF; Radu Mustățea, membru în CA al SC Carpatica Asig și președinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România; Ina Crudu, director general la Carpatica Asig; Corneliu Moldoveanu, fost vicepreședinte ASF, și Dan Odobescu, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului București și proprietar al unei societăți de asigurări.
De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a Elenei Rusu, membru în conducerea Carpatica Asig; Ioan Opriș, expert tehnic auto; Ioan Dacian Vinereanu, persoană din anturajul lui Mustățea Radu; Georgel Călin, la data faptelor secretar general ASF.
Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.
Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea, împreună cu Mustățea și Mîrzac, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Ilie Carabulea (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Marian Mîrzac pentru a fi ales în conducerea ASF.
Astfel, în schimbul oferirii unui autoturism Audi A8 la un preț subevaluat și altor foloase necuvenite, Marian Mîrzac a influențat funcționari cu funcții de conducere ori de execuție în ASF, pentru a asigura protecție societății de asigurări Carpatica Asig, arătau procurorii.
De asemenea, în iunie 2013, Marian Mîrzac a intervenit pe lângă Laura Chițoiu, pentru ca aceasta să promoveze, cu celeritate și cu nerespectarea condițiilor legale, autorizarea ocupării, de către Ina Crudu, a funcției de director general al Carpatica Asig.
Procurorii mai susțineau că, în perioada 11 — 17 decembrie 2013, Dan Radu Rușanu a exercitat presiuni, în calitate de președinte al ASF, asupra mai multor societăți de asigurări, urmărind și reușind impunerea lui Radu Mustățea, membru al CA Carpatica Asig, la conducerea BAAR, asociație care administrează fondul la care contribuie toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii și mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde.
AGERPRES