Dosarul Apa Nova: bani spălați prin trei țări și 18 firme

Dosarul Apa Nova: bani spălați prin trei țări și 18 firme

Apar noi detalii în scandalul de corupţie de la Apa Nova. Procurorii DNA spun că serviciul de securitate şi filaj al operatorului de apă monitoriza toate discuţiile pe care le aveau angajaţii. Unii erau urmăriţi şi când mergeau la cumpărături sau se întâlneau cu prietenii. Anchetatorii mai spun că plăţile comisioanelor de milioane de euro se făceau prin conturi secrete din Elveţia şi Franţa, iar pentru a se pierde urma banilor, mita era rulată prin 18 firme. 

Procurorii anticorupţie spun că serviciul de securitate al Apa Nova făcea ilegal interceptări şi filaje. Surse judiciare susţin că toţi angajaţii Apa Nova aveau telefoane de serviciu, iar apelurile făcute de pe dispozitive erau înregistrate şi deseori ascultate.

Angajaţii ar fi fost instruiţi să nu pronunţe la telefon cuvântul DNA, anchetă sau ilegalităţi, lucru pe care nu l-au respectat, arată interceptările făcute de procurori.

Director Apa Nova: Te pup, Florine! Ce faci?

Prieten: Bine. Ce faci tu?

Director Apa Nova: Bine. Pe aici, cu controalele noastre.

Director Apa Nova: A venit DNA-ul peste noi.

Prieten: Păi ce-ați făcut?

Director Apa Nova: Păi nu știu ce au făcut alții. Eu n-am făcut nimic.

Prieten: Păi da, bine, prăvălia ce-a făcut?

Director Apa Nova: Au stat azi noapte pân' la ora 1:00 pe aici. Au ridicat documente... Nasol rău de tot!

Prieten: Păi odată și odată tot trebuia să vină și acolo, că na! Că s-au perindat și pe acolo tot felul de... directori, directorași, care mai de care.

Director Apa Nova: Au început să intre în trepidații oamenii pe aici, că vor să se pună la punct cu toate documentele, că de acum se așteaptă la orice.

Aceleaşi surse spun că cei care ocupau funcţii de conducere la Apa Nova și adjuncții lor erau urmăriți în timpul liber.

Una dintre directoare a fost filată în momentul în care s-a aflat că a primit o ofertă de angajare de la o companie rivală și existau șanse pentru scurgeri de informații despre secretele firmei.

O altă angajată a fost urmărită pentru că făcea des vizite la o secție de poliție. Șefii ei s-au temut că ar putea face un denunț, dar ea avea de fapt un litigiu cu vecinii.

Ancheta DNA a început în vara anului trecut, iar procurorii au avut nevoie de nouă luni pentru a înțelege cum funcționa circuitul prin care erau recompensate ilegalitățile.

Surse judiciare spun că banii de la Apa Nova ajungeau în buzunarele lui Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Semenescu prin multiple transferuri din România în Franța, Elveția, apoi în ţară. Banii negri treceau uneori prin 18 firme ca să se piardă urma mitei.

Dacă până acum au fost făcute percheziții la Apa Nova București și Ploiești, unde firma are contracte pentru apă şi canalizare, în vizorul procurorilor este şi activitatea companiei franceze la Iaşi. În Moldova, Veolia, compania care deţine Apa Nova, este furnizor de apă caldă şi căldură.



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!