Dosarul achiziţiilor medicale supraevaluate/Şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, trimis în judecată de DNA
Emanoil Mirică, la data faptelor şef al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov din cadrul Poliţiei Române, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a furnizat informaţii confidenţiale dintr-o anchetă penală unui om de afaceri, a cărui firmă era implicată în obţinerea de contracte de achiziţie echipamente şi produse medicale supraevaluate de la spitale de Braşov şi Harghita.
În schimbul acestor informaţii, Emanoil Mirică ar fi primit de la patronul respectiv bani, produse alimentare şi intervenţii stomatologice.
Potrivit unui comunicat al DNA, Emanoil Mirică va fi judecat pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; compromiterea intereselor justiţiei; luare de mită (4 acte materiale); trafic de influenţă (5 acte materiale).
În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată omul de afaceri Doru Dumitru Bertea, patronul firmei Chantel Sante din Braşov, acuzat de dare de mită (4 acte materiale), cumpărare de influenţă (5 acte materiale), favorizarea făptuitorului.
Acest dosar s-a disjuns din cauza penală privind presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte de achiziţie echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. Firma lui Doru Dumitru Bertea ar fi beneficiara acestor contracte.
În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.
Conform DNA, în contextul menţionat, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea unor activităţi procedurale de către ofiţerii de poliţie din cadrul IGPR - Brigada de Operaţiuni Speciale Braşov.
Cu această ocazie, în perioada 10 aprilie - 23 octombrie 2020, după ce şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, a aflat cu exactitate aspectele cercetate şi persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informaţii omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfăşura în cauza.
"Pentru a conferi o anumită greutate celor transmise, ofiţerul de poliţie i-ar fi pus la dispoziţie omului de afaceri un înscris ce conţinea un rezumat fidel al unei încheieri de şedinţă, în care erau prezentate informaţiile de mai sus. Urmarea imediată a constat în faptul că omul de afaceri i-ar fi comunicat inculpatului Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele (cercetat în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar), tot ce aflase, ceea ce a făcut ca persoanele cercetate să îşi schimbe modalitatea de comunicare şi să sporească măsurile de precauţie. Pentru aceste 'servicii', dar şi în schimbul promisiunii de a-şi folosi influenţa pe care a pretins că o are pe lângă ofiţeri de poliţie şi procurori din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Braşov, pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei şi pentru a influenţa cursul acesteia în direcţia unei soluţii de clasare, inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare şi intervenţii stomatologice)", spune DNA.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Acest dosar a fost trimis spre judecare la Tribunal Braşov cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Faţă de celelalte persoane implicate în acest caz se desfăşoară în continuare acte de urmărire penală. Este vorba, printre alţii, de fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, Ramona Ionescu; fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al unităţii medicale, fost consilier judeţean (PNL) şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din cadrul acestui for, Andrei Kadaş; managerul Spitalului orăşenesc din Odorheiul Secuiesc, Lukacs Antal; consilierul local de la Săcele Cristian Marius Popa, patronul firmei Chantel Sante din Braşov, Doru Dumitru Bertea, şi un funcţionar din cadrul Spitalului din Odorheiul Secuiesc, care are atribuţii în domeniul achiziţiilor, Balint Eniko.
Dosarul are legătură cu presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte prin care unităţile respective ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. AGERPRES