Dosarele lui Liviu Dragnea. De ce nu trimite DNA la instanță cazul Tel Drum, deși este în anchetă de 2 ani

Dosarele lui Liviu Dragnea. De ce nu trimite DNA la instanță cazul Tel Drum, deși este în anchetă de 2 ani

Ancheta este aproape finalizată, însă procurorii așteaptă redeschiderea de către instanță a părții din dosar privind asocierea dintre Tel Drum și Euroconstruct, au declarat pentru G4media surse judiciare. Este vorba de o afacere din 2009 de asfaltare a unor drumuri județene din Teleorman, inclusiv a celor din comuna natală a lui Liviu Dragnea, Gratia.

 
 
Tel Drum ar fi controlată, potrivit procurorilor DNA, de Liviu Dragnea în timp ce Euroconstruct este
controlată de gruparea de la Golden Blitz, care trect drept oamenii lui Traian Băsescu și Elena Udrea.

Pe 6 iunie, procurorii au cerut la Înalta Curte redeschiderea acestei părți a dosarului. Înalta Curte a trimis însă soluționarea cererii DNA la Tribunalul Teleorman, instanța care a mai respins o dată solicitarea procurorilor de redeschidere. Dacă decizia se va păstra, una dintre acuzațiile de fraudă cu fonduri europene ar putea să pice.

În dosarul Tel Drum, fostul lider PSD, Liviu Dragnea, este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat. Prejudiciul se ridică la 27 de milioane de euro.

De ce a trimis Înalta Curte redeschiderea la Tribunalul Teleorman. Potrivit unsor surse judiciare, pe 6 iunie, Înalta Curte ar fi constatat că nu mai este instanța competentă pentru a judeca cererea DNA, întrucât Liviu Dragnea nu mai era demnitar.

Pe 29 mai s-a publicat în Monitorul oficial vacantarea funcției de președinte al Camerei Deputaților ca urmare a condamnării și arestării lui Dragnea în dosarul angajărilor fictive. Instanța a fi avut de ales între a trimite cererea DNA de redeschidere fie la Tribunalul Teleorman, fie la Tribunalul București.

Din motive pe care le vom afla la publicarea motivării deciziei, procesul a fost trimis la instanța care a mai respins o dată cererea DNA de redeschiderea a acestei părți de dosar.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”