Dosar de nesimțit: Cristiana Anghel

Dosar de nesimțit: Cristiana Anghel

Nu a mâncat nimic 70 de zile, supărată că nu sunt respectate drepturile cadrelor didactice, ea fiind învățătoare. La vremea respectivă, a smuls lacrimi milioanelor de români, impresionați de tenacitatea ei, iar anumite trusturi de presă au folosit-o pe post de steag în lupta împotriva „regimului băsist”. A ajuns senator și ne spune că da, pentru ea „a meritat” să facă greva foamei și să se dea în spectacol de fiecare dată când nu i-a convenit ceva.

De la înălțimea scaunului ei, Cristiana Anghel ne rânjește, satisfăcută, tuturor. Ea și-a atins țelul. A ajuns ce n-ar fi visat niciodată, pe un val de popularitate ieșit din comun. De acolo, din Parlamentul României, alături de alții ca ea, ce-și uită coloana vertebrală în ghereta portarului, a uitat de tot ce a promis.

Colegii ei, după ani de educat generații întregi de elevi, nu merită pensii decente; însă merită ea, Cristiana Anghel, fapt pentru care a votat cu două mâini proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Cere grațierea corupților, considerând că un om care a furat milioane de euro din banii noștri nu este vreun pericol public. A votat împotriva arestării parlamentarilor cu probleme, considerând că aceștia ar fi hărțuiți de brațul lung al legii și de „băsista” de Kovesi. Tot ea este convinsă că românii care muncesc în afara țării nu ar trebui să aibă drept de vot, deși ea și din banii lor trăiește. Vrea să-mi sufle fumul de țigară în nas la orice oră și, supărată că se dorește interzicerea fumatului în spațiile publice, amenință că „intră în sevraj” și nu mai poate vota. A primit o garsonieră într-un cămin al Academiei de Studii Economice, pe șestache și, când i s-a cerut socoteală, a răbufnit că „nu aveți dumneavoastră treabă cu lucrul acesta”.

În schimb ea, Cristiana Anghel, aleasa voastră, nu este de acord ca elevii să aibă alocația de 200 de lei, recunoscând că nu a votat proiectul de lege cu privire la mărirea ei. De ce? Pentru că suntem o țară de bețivi, în concepția ei.

„Eu nu am fost de acord cu mărirea alocațiilor și am să spun de ce, deși nu cade bine. Sunt sute de mii de persoane care nu trăiesc decât din alocații. Sunt aceia care stau, iau alocația, se duc în cârciumă, au băut-o și după aia își trimit copiii la cerșit, cu mâna întinsă. În momentul în care ai făcut alocația 200 de lei…”, a declarat individa ieri, în emisiunea „România, acum”, de la B1.

De altfel, a mai explicat și că „noi nu suntem o țară normală. Noi avem o anumită particularitate, nu mă faceți să spun care este particularitatea asta și cu asta basta. Deci noi nu putem să facem ce se face într-o țară normală. Și atunci, pentru a stimula munca (…) Stimulezi nemunca. Pentru care motiv dai 200 de lei pe lună? Se mai duc la muncă?”.

Cristiana Irina Anghel s-a născut la 18 decembrie 1959, în Caracal. Din 1978 până în 1984 a fost profesor de muzică instrumentală la Casa de copii din Caracal, orchestra de mandoline si grupul vocal. În octombrie 2012, Cristiana Irina Anghel s-a înscris în Partidul Conservator (PC). La alegerile parlamentare din 2012, a obținut un mandat de senator, pe listele USL, alianța dintre Partidul Social-Democrat, Partidul Național Liberal, Partidul Conservator și Uniunea Națională pentru Progresul României. 

Anamaria Sanda


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...