DOSAR DE BUGETAR: Bijuterii cu platină, diamante, ARME, terenuri și mașini de lux. EXPLICAȚIA: "Femeile frumoase și inteligente primesc și cadouri"

DOSAR DE BUGETAR: Bijuterii cu platină, diamante, ARME, terenuri și mașini de lux. EXPLICAȚIA: "Femeile frumoase și inteligente primesc și cadouri"

Dintre cei 29 de judecători și 15 procurori candidați pentru Consiliul Superior al Magistraturii, unii magistrați au averi impresionante, alții par a fi chiar săraci.

Dintre  toate declarațiile de avere ale candidaților sare  în ochi aceea a judecătoarei Lavi­nia Nicoleta Coțofană de la Judecătoria Arad. Nu am găsit atâtea valori pe nici o declarație de avere, nici măcar de la un magistrat de la instanța supremă, afirmă România Liberă .

Judecătoarea a înscris o ade­vărată colecție de bijuterii cu platină, diamante și pietre prețioase și de ceasuri scumpe, în valoare de  248.000 de euro. Cea mai scumpă bijuterie este un inel de platină cu diamant, care are valoarea de 70.000 de euro.

Lavinia Nicoleta Coțofană mai deține, prin cumpărare, două autoturisme: un Lexus 600 hL (an fabricație 2008) și  Honda CRV (an de fabricație 2006). Deține conturi bancare (peste 600.000 de lei,  circa 60.000 de euro) și imobile, atât pe numele ei, cât și ale fiicelor sale. De asemenea, trei arme. Aproape toate  bijuteriile  au fost achi­ziționate în perioada 2002-2014, în perioada în care a fost ofițer SRI. Soțul ei, Gheorghe Coțofană,  este avocat. Totuși, în 2015, casa  sa de avocatură a înregistrat pierderi.

Întreaga declarație de avere, aici:

Declaratie de avere Cotofana Lavinia


„Averea mea e dobândită legal!“

Contactată telefonic, doamna judecător Lavinia Nicoleta Coțofană ne-a declarat că majoritatea bijuteriilor sunt primite cadouri în perioada în care a fost ofițer SRI. “Averea mea e dobândită legal. Femeile frumoase și inteligente primesc și cadouri. Mi-au făcut cadouri bărbații, apoi soțul meu“, a precizat judecătoarea, pentru „România liberă“, despre colecția sa de bijuterii.

Despre imobile, între care două case de locuit, una de 180 metri pătrați, alta de 235 metri pătrați, două spații comerciale, două garsoniere, terenuri, magistrata susține că le-a moștenit sau le-a primit ca donații de la mama și bunică.

Despre cele două mașini, foarte scumpe când sunt noi (Lexus – aproximativ 130.000 de euro; Honda – aproximativ 40.000 de euro), Lavinia Nicoleta Coțofană a menționat că le-a luat cu sume mici (Lexusul cu doar 17.000 de euro, iar Honda cu circa 30.000 lei) de la o firmă de leasing, după ce soțul ei, care contractase autoturismele pe casa de avocatură, a renunțat la ele.

Cele trei arme din declarația de avere aparțin soțului ei.  “Eu nu am ascuns nimic. Poate sunt unii care nu-și trec averea pe declarație. Eu nu cred că un judecător bun trebuie să fie sărac. Eu am moștenit ce am sau am primit cadouri, cum v-am spus, în perioada în care am fost ofițer SRI“, precizează judecătoarea.

De asemenea, magistrata a ținut să precizeze că între ea și soțul ei nu există bunuri comune. „Soțul meu este la a patra căsătorie, a avut partaje, așa că bunurile declarate sunt ale mele“, afirmă judecătoarea, evident, mai puțin armele.

 „După condamnarea soțului meu, mi s-a sugerat să divorțez de formă“

„Mă tot atacă lumea că ba cu faptul că am fost ofițer SRI, ba că soțul meu a fost condamnat  la patru ani cu suspendare pentru evaziune fiscală. După condamnarea soțului meu mi s-a sugerat să divorțez de formă. Nu vreau, pentru că nu cred în vinovăția soțului meu și de altfel am promovat o cale extraordinară de atac“, ne-a relatat judecătoarea.

Soțul ei, avocatul Gheorghe Coțofană a fost condamnat definitiv la patru ani închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 102.000 euro. „Era vorba de un onorariu de succes dintr-un singur contract de asistență juridică, declarat la Fisc,  pentru care nu a plătit TVA“, a explicat Lavinia Nicoleta Coțofană.

Judecătoarea a fost ofițer SRI timp de 11 ani, fiind absolventă a Academiei Naționale de Informații. “Sunt mândră că am fost ofițer SRI. Ca ofițer am apărat Constituția țării“, a declarat judecătoarea pentru „România liberă“.

Măritată fiind cu actualul soț, pe care  îl admiră și de la care a avut mult de învățat, a decis să urmeze cursurile Facultății de Drept, iar după - Institutul Național al Magistraturii. Anul trecut a fost judecător stagiar la Judecătoria Arad, acum este judecător plin la instanțele de minori și familie tot la Judecătoria Arad și candidat pentru cele două locuri în CSM destinate judecătorilor de la judecătorii.

Pentru că unii îi reproșează că nu ar avea vechimea necesară, deci experiență,  pentru a-i reprezenta pe  magistrați în CSM, a lansat provocarea: “Oricând îi convoc la competiție, moderată de oricine, pe cei cinci bărbați, contracandidații mei“, a declarat judecătoarea Lavinia Nicoleta Coțofană.
 



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…