Dosar corupţie RAR Vaslui: Inspectori ITP, arestaţi preventiv pentru corupţie

Dosar corupţie RAR Vaslui: Inspectori ITP, arestaţi preventiv pentru corupţie

Tribunalul Vaslui a admis, joi, propunerea DNA şi a dispus arestarea preventivă a şase inculpaţi, printre care doi inspectori ITP şi un inspector de la RAR Vaslui, într-un dosar privind obţinerea ilegală a inspecţiei ITP pentru maşini cu probleme tehnice.

Astfel, au fost emise mandate de arestare pentru Marian Ursache, inspector DITP - SPNV din cadrul RAR Vaslui; Ionuţ Verman şi Sorin Apetri, inspectori tehnici autorizaţi în cadrul unor staţii ITP din Bârlad, respectiv Bacău, precum şi pe numele a trei persoane fizice.

De asemenea, o altă persoană a fost plasată în arest la domiciliu.

În dosar mai este cercetat, sub control judiciar, cu interdicţia de a exercita activitatea şi de a părăsi judeţul Vaslui, Doru Săndulescu, inspector DITP - SPNV din cadrul RAR Vaslui.

Potrivit DNA, Ionuţ Verman ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârşirii de infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual. În perioada iunie 2020 - aprilie 2021, acesta ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegală a inspecţiilor tehnice periodice în cadrul staţiei ITP din Bârlad la care lucra, în sensul că s-ar fi atestat, în mod nereal, realizarea inspecţiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în staţie.

"Ionuţ Verman ar fi impus tarifele care urmau a fi plătite cu titlu de mită, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum şi persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit şi ar fi stabilit cum se împărţeau banii. Concret, acesta stabilea cât revenea fiecărui membru al grupului, inclusiv suma de bani care urma a fi remisă patronului societăţii, precum şi reprezentantului RAR Vaslui, Marian Ursache, care asigura protecţia grupului infracţional organizat, prin aceea că nu lua măsurile legale faţă de nereguli constatate în cadrul staţiei, referitoare la modalitatea nelegală de înscriere în fals a inspecţiilor tehnice periodice. Ceilalţi inculpaţi, persoane fizice, aveau roluri clar stabilite în relaţia cu clienţii care urmăreau să rezolve înscrierea unei inspecţii tehnice periodice, fără prezentarea vehiculelor (autoturisme, remorci, dube, sau vehicule de mare tonaj). De regulă, se percepeau câte 250 de lei pentru vehicule aflate în ţară şi 150 de euro pentru vehicule care nu se aflau ţară", spune DNA.

Conform DNA, întrucât staţia din Bârlad nu este autorizată decât pentru ITP pentru categoria a II-a de vehicule, inspectorii tehnici de aici au apelat la inspectorii din alte staţii autorizare RAR pentru situaţii în care era necesară inspecţia unor vehicule de mare tonaj (peste 3.500 kg) din categoria III-a. Astfel, a fost identificată o staţie ITP din judeţul Bacău la care inspectorul tehnic Sorin Apetri, în aceeaşi manieră, contra unor sume de bani, ar fi atestat, în mod nereal, efectuarea ITP pentru vehicule din categoria a III-a.

Certificatele de înmatriculare şi certificatul de inspecţie corespunzătoare vehiculelor care "trecuseră" ITP în modul descris mai sus erau transmise în colete, prin servicii de poştă rapidă, menţionează procurorii.

"Activităţile nelegale expuse anterior nu se puteau realiza fără sprijinul efectiv al inspectorilor de specialitate din departamentul DITP - SPNV din cadrul Registrului Auto Român Vaslui", explică DNA.

În acest context, arată anchetatorii, inspectorii de specialitate din cadrul RAR Vaslui, Marian Ursache (în perioada august 2020 - aprilie 2021) şi Doru Săndulescu (în perioada august 2020 - decembrie 2020), ar fi asigurat sprijin pentru activităţile infracţionale descrise, în schimbul banilor primiţi, direct sau indirect, de la inspectorii tehnici din cadrul staţiei ITP din Bârlad.

"Sumele de bani ar fi în cuantum de 100 de euro şi ar fi fost remise periodic (aproximativ de două ori pe săptămână) fiecăruia dintre inspectorii anterior menţionaţi, cu ocazia deplasărilor acestora în teren. În acest sens, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare şi ar fi oferit membrilor grupării date referitoare la activităţile de control desfăşurate pentru ca aceştia să-şi poate lua măsuri de precauţie", precizează procurorii anticorupţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”