Dosar Belina / Avocaţii vor să demonstreze că la Belina este doar o baltă de peşte: Pe acolo nu trec vapoare

Dosar Belina / Avocaţii vor să demonstreze că la Belina este doar o baltă de peşte: Pe acolo nu trec vapoare

Tribunalul Bucureşti a început marţi audierile în dosarul Belina, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este acuzată de abuz în serviciu.

La începutul procesului, avocatul care îl apără pe Adrian Ionuţ Gâdea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a cerut ca instanţa să admită ca probă la dosar o cercetare la faţa locului unde se găseşte Insula Belina şi Braţul Pavel, susţinând că de fapt acolo este doar "o baltă" de creştere a peştelui şi nu un braţ al Dunării, aşa cum susţine DNA, unul din argumente fiind că "pe acolo nu trec vapoare".

"Domnule preşedinte, vă solicit o probă atipică în penal - o cercetare locală. Din rechizitoriu, amplificat de presă, se acreditează ideea că un braţ al Dunării şi o insulă au fost închiriate către societatea Tel Drum. Vreau o cercetare locală, să realizaţi ce este acolo - o baltă pentru creşterea peştelui. Din rechizitoriu emană ideea că Tel Drum a preluat Braţul Pavel şi Insula Belina, dar Tel Drum deţine doar 10 la sută din ce este acolo. Rechizitoriul susţine că prin această Hotărâre de Guvern s-a creat un avantaj pentru societatea Tel Drum. Înainte de HG, Tel Drum avea două contracte cu Apele Române, ceea ce are şi acum. Una e să ai 10 la sută şi să nu te întrebe nimeni nimic şi alta e să fie un loc public. HG se referă la ce urma să se amenajeze pe restul de 90 la sută. Acolo e o baltă care poate să fie orice. Rechizitoriul DNA spune că e o albie minoră pe unde curge Dunărea. Pe teoria asta, orice baltă e albie minoră a Dunării, ceea ce este fals. Pe acolo nu trec vapoare. Faţă de tot tam-tamul din presă, trebuie să vedeţi ce este acolo şi veţi cântări altfel dosarul", a spus avocatul.

Şi avocata Flavia Teodosiu, care o reprezintă pe Sevil Shhaideh, a anunţat că va cere efectuarea unei expertize la faţa locului, însă solicitarea ei va fi discutată la un alt termen al procesului.

Prima care a dat o declaraţie în dosar a fost Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, urmată de Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal la aceeaşi instituţie.

Una din acuzaţiile DNA se referă la faptul că cele două funcţionare, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, au întocmit şi semnat acte pe baza cărora să fie radiate notările privind încheierea unor contracte prin care compania Tel Drum închiriase suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel.

Audiată în faţa instanţei, Rodica Guşă a spus că un reprezentant al companiei Tel Drum a depus o cerere, prin care solicita suspendarea unor contracte încheiate de societate cu statul român pentru insula Belina, însă a "uitat" să soluţioneze cererea, după care a făcut radierea din cartea funciară, pentru că a crezut că este o "eroare".

"Vreau să fac o menţiune. De multe ori, când avem adrese de radieri, se întâmpla să uităm să radiem. La Biroul de Cadastru apăreau multe erori. Erau cazuri, de exemplu când de la bănci se cereau radieri, însă tehnic omiteam să facem radierea din cauza grabei. Analizând ce s-a întâmplat, înţeleg că s-a prezentat cineva de la firma Tel Drum şi şi-a exprimat nemulţumirea că nu s-a făcut radierea. Eu nu am apăsat pe butonul de radiere. Pentru fiecare radiere făceam o poveste, o explicaţie şi apoi tehnic făceam radierea. Am avut ferma convingerea că este una din situaţiile în care am omis şi trebuie o îndreptare de eroare", a declarat Rodica Guşă.

Ea a repetat de mai multe ori că la Biroul de Cadastru din Alexandria era un volum mare de muncă şi rezolvarea cererilor dura mai multe zile, însă nu a putut explica de ce pe data de 13 septembrie 2013 a soluţionat în 30 de minute cererea de radiere depusă de societatea Tel Drum.

La rândul ei, Mariana Sanda Gheorghiu a spus că eroarea privind radierea cerută de societatea Tel Drum a apărut din cauza volumului mare de muncă.

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul "Belina", fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, Insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri