Dorin și Alin Cocoș au făcut denunțuri în dosarul ANRP

Dorin și Alin Cocoș au făcut denunțuri în dosarul ANRP

Dorin și Alin Cocoș au formulat denunțuri în dosarul "ANRP", în care au fost trimiși în judecată fostul șef al ANI Horia Georgescu și deputații Marko Attila Gabor și Theodor Nicolescu. Denunțurile au fost făcute la începutul lunii martie 2015, când Dorin și Alin Cocoș se aflau în arest preventiv, iar declarațiile lor cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită vor fi cercetate într-un dosar separat de dosarul trimis joi în instanță de DNA.

Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, la data de 4 martie 2015, Dorin Cocoș a formulat un denunț prin care a arătat că, în cursul anului 2010, a purtat o discuție cu Constantin Slav, Nicolae Slav (veri prin alianță cu fosta sa soție, Olguța Chiriac) și Răzvan Constantin Dumitrescu, cărora le-a spus că are intenția să cumpere drepturi litigioase rezultate din dosare de despăgubire de la anumite persoane care parcurseseră, în prealabil, procedura de judecată și aveau soluții favorabile emise de către Curtea de Apel București, rămase definitive.

Despre aceste drepturi litigioase, Dorin Cocoș a arătat că a luat cunoștință de la fiul lui, Alin Cocoș, care, la rândul lui, primise informații în acest sens de la o persoană cu numele Sebastian Moise.

Intermediarul tranzacțiilor a fost Sebastian Moise, care i-a transmis, prin Alin Cocoș, pretențiile financiare ale vânzătorilor de drepturi litigioase pentru unele imobile situate în județul Argeș.

Dorin Cocoș a arătat că a remis copii de pe actele privind drepturile litigioase lui Sergiu Diacomatu, care în acea perioadă deținea funcția de vicepreședinte în cadrul ANRP — Comisia de fond funciar, pentru ca acesta să verifice legalitatea și corectitudinea actelor respective.

Ulterior, Dorin Cocoș a cumpărat aceste drepturi, prin intermediul lui Constantin Slav, Nicolae Slav și Răzvan Constantin Dumitrescu, deoarece nu a dorit ca numele său să apară în presă.

Dorin Cocoș mai susține că le-a transmis celor 3 intermediari să se ocupe de depunerea actelor de revendicare la ANRP, aceștia fiind cei care au obținut atât deciziile, cât și titlurile de conversie.

Pentru soluționarea cu prioritate a dosarelor de despăgubire, Dorin Cocoș l-a rugat pe Sergiu Diacomatu să urgenteze introducerea acestora în comisia de avizare.

Drept urmare, dosarele au fost avizate într-un termen foarte scurt, în câteva zile sau câteva săptămâni.

Dorin Cocoș le-a mai spus procurorilor DNA că, pentru această intervenție, Sergiu Diacomatu i-a solicitat, iar el i-a achitat acestuia, în două tranșe, suma de 400.000 euro, într-un birou situat în incinta Euro Hotels.

La rândul său, Alin Cocoș a formulat la DNA un denunț, pe data de 3 martie 2015, prin care a arătat că, la sfârșitul anului 2010 sau începutul anului 2011, în timp ce se afla în biroul tatălui său din incinta Euro Hotels, a observat că acesta i-a dat lui Sergiu Diacomatu o sacoșă în care se afla o sumă de bani.

"După ce Diacomatu Sergiu a ieșit din birou, l-a întrebat pe Dorin Cocoș ce reprezintă acești bani, iar acesta i-a răspuns că s-a revanșat față de Diacomatu Sergiu, întrucât acesta îl ajutase în problema soluționării unui număr de patru dosare de retrocedare aflate pe rolul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dosare care erau înregistrate pe numele unor rude și cunoștințe ale acestora pe nume Slav Constantin, Slav Nicolae și Dumitrescu Răzvan. Cocoș Alin a precizat faptul că a aflat, după aproximativ șase luni sau un an, că suma remisă lui Diacomatu Sergiu, pentru cele patru dosare, era de 400.000 euro", se mai arată în rechizitoriul DNA.

Tot din dosarul ANRP, procurorii DNA au disjuns cercetările cu privire la alte dosare de retrocedare care apar în sesizările din 12 ianuarie 2015 și 16 ianuarie 2015 ale Guvernului României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și cu privire la sesizarea din data de 10 martie 2015 a Guvernului României — Corpul de Control al Prim-Ministrului.

În plus, într-un dosar separat se vor efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în legătură cu denunțurile făcute de Valentin Vișoiu, Șerban Florin Barbu și Adrian Gheorghe Manole, dar și cu privire la denunțul formulat de inculpatul Gheorghe Vișoiu.

Fostul șef al ANI Horia Georgescu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA, pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP. Prejudiciul în dosar este de peste 84,5 milioane euro.

În același dosar au fost trimiși în judecată deputatul Cătălin Theodor Nicolescu, fost vicepreședinte al ANRP, deputatul Marko Attila-Gabor, fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului — Departamentul pentru relații interetnice la data faptelor, precum și alte 9 persoane care, la data faptelor, făceau parte fie din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, fie aveau calitatea de experți evaluatori autorizați. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!