S-au iubit enorm, iar povestea lor de dragoste a fost curmată brusc, odată cu moartea lui. Printre ţigări şi poezie s-a scris ultimul capitol din viaţa lui Nichita Stănescu, dar şi povestea ultimei mari iubiri a poetului: Dora.

În urmă cu câțiva ani, Dora povestit într-un interviu cum l-a cunoscut pe poetul Nichita Stănescu, dar și cum a fost viața alături de el.

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 - în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, mărturisea Dora Stănescu.

Viața lor a continuat, efervescentă, în apartamentul mereu plin de oameni al poetului. „La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua, şi se schimbau mereu.

Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă... Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.

În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului în același interviu.

Cei doi au fost nedespărțiți până la moartea lui Nichita, pe 13 decembrie 1983. După dispariția poetului, Dora Stănescu s–a mutat în Franța.

A murit în brațele ei

S-au iubit enorm şi povestea lor de idragozste a fost una cu adevărat impresionantă. Dora a fost ultima mare dragostea a lui Nichita, iar povestea lor de iubire a fost întreruptă brusc de dispariţia poetului. „Au fost la o nuntă la Drobeta Turnu Severin. Lui Nichita i s-a făcut rău şi a ajuns la spital. A murit în braţele Dorei“, povestea, pentru „Adevărul“, Florin Iaru.

Cu toate astea, povestea lor de iubire îşi păstrează şi astăzi farmecul, fiind considerată una dintre cele mai frumoase din istoria literaturii. După moartea poetului, Dora s-a retras la Paris şi a decis s-o ia de la capăt acolo, departe de ochii curioşi ai presei. A preferat să rămână discretă şi să nu vorbească despre superba relaţie pe care a avut-o cu Nichita. Cu siguranţă, povestea de amor cu Dora a fost un ultim capitol din cartea vieţii lui Nichita. Unul frumos, presărat cu versuri şi trăiri intense.

Umbla din floare în floare

Nichita Stănescu , de la a cărui moarte se împlinesc astăzi 40 de ani, a rămas celebru şi prin zicerea „poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală“. Poetul, care a murit în 1983, umbla din floare în floare.

Dincolo de cele trei aventuri matrimoniale, „îi ieşeau în afară ba o mână, ba un picior, ba aureola genialităţii lui, fiind incapabil să-şi asume o responsabilitate pentru mult timp“, povestea, cu un umor irezistibil, criticul Alex Ştefănescu într-un interviu pentru Adevărul.

În 1952, Nichita Stănescu se căsătorea cu Magdalena Petrescu. Mariajul lor nu a rezistat decât un an. Zece ani mai târziu oficializa relaţia cu Doina Ciurea, care l-a inspirat în volumul „O viziune a sentimentelor“ (1964). A fost împreună şi cu poeta Gabriela Melinescu, bineînţeles, fără acte în regulă. În 1982, cu un an înainte de a muri, a avut curajul de-a se mai căsători încă o dată, cu Tudoriţa (Dora) Tărâţă.

„Mi s-au părut... o bazaconie”

Poetul Nichita Stănescu , născut într-o zi de 31 martie 1933, la Ploieşti, a murit, la 50 de ani, pe 13 decembrie 1983, după ce a schimbat, prin lirismul său absolut, exprimat într-o „limbă poezească“ de avangardă, faţa poeziei româneşti.

„Eram încă adolescent când am citit prima dată versuri de Nichita Stănescu şi mi s-au părut... o bazaconie. Apoi, treptat, poezia lui m-a cucerit. Atât de mult, încât în 1985 am scris o carte, «Introducere în opera lui Nichita Stănescu», ca să explic şi altora în ce constă frumuseţea ei literară“, spunea Alex Ştefănescu.