Donald Tusk: Londra trebuie mai întâi să-și rezolve separarea de UE și apoi să vorbească de comerț

Donald Tusk: Londra trebuie mai întâi să-și rezolve separarea de UE și apoi să vorbească de comerț

Marea Britanie trebuie mai întâi să-și rezolve chestiunile legate de separarea sa de Uniunea Europeană și apoi să angajeze discuții despre viitorul acord comercial cu UE, a lansat vineri președintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP.

Într-o scrisoare adresată șefilor de stat și de guvern din cele 27 de țări rămase în UE, înaintea summitului de sâmbătă de la Bruxelles consacrat Brexit, Tusk afirmă: "Înainte de a vorbi despre viitorul nostru, noi trebuie să soluționăm problemele din trecut".

Marea Britanie dorește să reglementeze condițiile separării în paralel cu negocierile privind un acord comercial.

"Vreau ca noi să fim uniți în jurul acestui principiu-cheie la summit: trebuie să rezolvăm mai întâi problemele legate de oameni, finanțe și Irlanda', înainte de a negocia un acord comercial, a insistat Donald Tusk.

Trei teme majore figurează, de asemenea, pe agendă. În primul rând soarta celor aproximativ 3 milioane de cetățeni UE care locuiesc în Marea Britanie și cea a unui milion de britanici rezidenți în UE.

În al doilea rând, finanțele, adică factura care urmează să o plătească Marea Britanie pentru ieșirea sa din UE, estimată la aproximativ 60 de miliarde de euro de către europeni.

În fine, problema frontierei între Irlanda și Irlanda de Nord, provincie britanică.

"Aceasta nu este doar o chestiune de tactică, dar având în vedere timpul limitat pe care îl avem la dispoziție pentru a încheia discuțiile, este singura abordare posibilă", scrie Tusk în scrisoarea adresată celor 27 de șefi de stat și de guvern din UE.

Aceste declarații intervin la o zi după ce cancelarul german Angela Merkel a avertizat cu privire la viitoarele negocieri vizând ieșirea Marii Britanii din UE, prevăzută pentru martie 2019: "O țară terță nu va beneficia de aceleași drepturi sau de drepturi mai avantajoase ca o țară membră" a Uniunii Europene.

În cursul serii de joi, Theresa May a reacționat acuzând cele 27 de state membre UE că "s-a unit împotriva" țării sale.

Britanicii au decis să părăsească UE în urma unui referendum în iunie 2016.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!