Donald Trump: Relațiile cu Beijingul se vor ameliora după trimiterea lui Terry Branstad ca ambasador în China

Donald Trump: Relațiile cu Beijingul se vor ameliora după trimiterea lui Terry Branstad ca ambasador în China

Președintele american ales Donald Trump a afirmat joi că persoana pe care a nominalizat-o pentru funcția de ambasador al SUA în China, guvernatorul de Iowa, Terry Branstad, va duce la o ameliorare a relațiilor dintre Washington și Beijing, relatează agenția DPA.

În opinia lui Trump, Branstad cunoaște China, unde a îndeplinit șase misiuni comerciale, și ''știe să dea rezultate''.

Apreciind că relațiile dintre SUA și China sunt dificile și concurențiale, Trump a precizat că ele implică respect reciproc, dar și că trebuie ameliorate. China va avea de câștigat din noile relații, la fel și SUA, a prezis Trump, adăugând că Branstad ''va fi cel mai bun'' pentru această misiune.

Donald Trump a mai spus că Beijingul ''nu a jucat după reguli'', menționând furtul de proprietate intelectuală, taxarea incorectă și politica de dumping ca fiind mari probleme ce provoacă dezavantaje Statelor Unite.

Exprimându-se în Iowa în cadrul a ceea ce echipa sa de tranziție numește ''USA thank-you tour 2016'', Trump l-a lăudat pe Branstad, care a fost guvernator al statului timp de 23 de ani, și le-a mulțumit alegătorilor din Iowa care l-au susținut.

Trump, ca nominalizat republican, a câștigat votul popular în Iowa pe 8 noiembrie, cu o marjă de 10 puncte procentuale față de democrata Hillary Clinton.

El s-a adresat unei mulțimi de câteva mii de persoane pe un stadion din Des Moines, capitala statului Iowa. Branstad a vorbit scurt, mulțumindu-i lui Trump și spunând că ''va fi mândru să slujească America în acest rol foarte important''.

Terry Branstad (70 de ani) are relații îndelungate cu China, datorită unor exporturi agricole de proporții ale statului Iowa către țara asiatică. El s-a întâlnit prima dată cu președintele chinez Xi Jinping când acesta a vizitat SUA în anii 1980 în calitate de oficial de rang mai mic.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen