Donald Trump, la parada militară din Paris, cu prilejul Zilei naționale a Franței (FOTO)
Președintele american Donald Trump asista vineri la parada militară organizată la Paris, de Ziua națională a Franței, la invitația președintelui Emmanuel Macron, pentru a marca 100 de ani de la angajarea SUA în primul Război Mondial, informează EFE și AFP.
Trump, care a sosit joi dimineață în capitala Franței, s-a așezat împreună cu soția sa, Melania, în tribuna oficială din Piața Concordiei, unde îi aștepta soția lui Macron, Brigitte.
După câteva minute, și-a făcut apariția și șeful statului francez, după ce a parcurs bulevardul Champs-Élysées într-un jeep militar decapotabil de la bordul căruia a salutat trupele care îi prezentau onorul și publicul, și după ce a ascultat imnul național al Franței, La Marseillaise, flancat, printre alții, de premierul Edouard Phillipe și de ministrul apărării, Florence Parly. Macron și Trump s-au salutat și au schimbat câteva vorbe.
În semn de omagiu pentru rolul Statelor Unite în victoria aliaților, în primul Război Mondial, parada militară a fost deschisă de un grup de militari americani, cinci militari americani purtând chiar uniforme din acea perioadă.
Totodată, cerul Parisului a fost survolat de opt avioane de vânătoare americane (șase aparate de tip F16 și două F22), imediat după zborul unei patrule franceze, formată din nouă avioane Alphajet. Parada era programată să dureze două ore, iar la defilare iau parte 3.720 de militari, 149 de vehicule, 62 de motociclete, 241 de cai, 63 de avioane și 29 de elicoptere.
Odată încheiată parada, președintele american se va deplasa direct la aeroportul Orly, de unde va pleca spre SUA.
La finalul paradei, programat pentru 10:30 GMT, Macron va rosti o scurtă alocuțiune.
Prefectura poliției din Paris a mobilizat pentru această zi 11.000 de polițiști și jandarmi, dintre care 3.500 se vor afla chiar în zona desfășurării paradei militare. În plus, zona va fi survolată de două drone.
Persoanele care au dorit în această dimineață să pătrundă pe Champs-Élysées au fost supuse unor controale amănunțite, iar circa 15 stații de metrou și de tren au rămas închise.
După plecarea președintelui american, Macron se va deplasa la Nisa, pentru a se întâlni cu familiile îndoliate de atentatul de anul trecut, precum și cu reprezentanți ai serviciilor de securitate și de prim ajutor. O defilare militară va preceda ceremonia solemnă. În cursul dimineții, înainte de sosirea șefului statului francez, au fost aprinse 86 de lumânări, în amintirea persoanelor ucise în atentatul de pe celebrul bulevard Promenade des Anglais. Seara, urmează să aibă loc un concert deschis publicului, iar apoi vor fi înălțate spre cer mai multe baloane. În semn de doliu, autoritățile din departamentul Alpes-Maritimes nu au prevăzut focuri de artificii.
AGERPRES