Donald Trump, la CPAC 2023. Insulte la adresa inamicilor politici interni și laude pentru relațiile sale cu Xi și Putin

Donald Trump, la CPAC 2023. Insulte la adresa inamicilor politici interni și laude pentru relațiile sale cu Xi și Putin

Fostul preşedinte american Donald Trump a încheiat sâmbătă principalul forum anual al dreptei americane, Conferinţa de Acţiune Politică Conservatoare (CPAC), cu un discurs virulent și plin de insulte.

Donald Trump, la CPAC 2023 FOTO EPA-EFE

Donald Trump, la CPAC 2023 FOTO EPA-EFE

„Dacă mă trimiteţi înapoi la Casa Albă, vom fi o naţiune liberă. Domnia lor se va încheia. Nu mai suntem o ţară liberă. Nu mai avem o presă liberă. Nu mai avem nimic liber”, a susținut Trump, în aplauzele participanţilor la CPAC, care s-a desfăşurat în perioada 1-4 martie în afara Washington D.C.

Potrivit agenției de presă EFE, Trump nu a reuşit să umple sala principală în care s-a desfăşurat în acest an reuniunea CPAC, care a fost de altfel pe jumătate goală pe tot parcursul celor patru zile de lucrări.

Într-un discurs care a durat o oră şi 45 de minute, Trump şi-a insultat duşmanii de la dreapta şi de la stânga eşichierului politic şi s-a prezentat din nou drept unica persoană capabilă să redea măreţia Americii, transmite Agerpres .

Fostul lider de la Casa Albă a promis că doar el poate salva SUA de la a deveni „un coşmar comunist împuţit”, descotorosindu-se de „statul paralel” şi anulând politicile actualului președinte, democratul Joe Biden, în cazul în care mai primeşte o şansă să devină președinte.

„Voi spulbera statul paralel. Voi concedia birocraţii nealeşi şi forţele din umbră - bolnavi - aceşti oameni sunt bolnavi”, s-a lansat Trump, susținând din nou, fără să aducă vreo dovadă, că de fapt el a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020.

Trump a încercat să-şi regleze conturile cu fostul preşedinte republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, cu fostul consilier prezidenţial Karl Rove şi cu fostul guvernator al statului Florida, Jeb Bush, numindu-i „ciudaţi, neoconservatori, zeloţi ai frontierelor deschise şi tembeli”.

Fostul președinte american l-a luat peste picior şi pe liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, numindu-l „politician iubitor al Chinei”. Însă această caracterizare nu l-a împiedicat pe Donald Trump să se laude cu relaţiile sale cu liderul chinez Xi Jinping, dar şi cu cel rus, Vladimir Putin. În acest sens, Trump s-a lăudat că Rusia nu a capturat nicio ţară în timpul mandatului său pentru că el „se avea foarte bine cu Putin”.

Procuroarea Fani Willis din Georgia, care îl anchetează pe Trump pentru presupusă fraudă electorală în acest stat, a fost o ţintă a ironiilor fostului președinte american. Ancheta lui Willis a început după ce, potrivit unei conversaţii telefonice scurse în presă, Trump i-a cerut secretarului de stat al Georgiei să „găsească” voturi suplimentare care să-i asigure victoria în cursa prezidenţială.

„Apoi îl avem pe procurorul districtual rasist din Atlanta”, a spus Trump despre Willis, care este de culoare. „Ea are o instanţă nelegitimă care se axează pe un apel telefonic perfect pe care l-am făcut”, a susținut el.

În discursul său, Donald Trump a promis să pună capăt implicării SUA în războaie internaţionale şi a ridiculizat retragerea din Afganistan din mandatul lui Biden. El a catalogat pe Biden drept „un infractor” care conduce „cea mai coruptă administraţie din istorie”.

În puzderia de atacuri la adresa inamicilor săi, Trump a spus puţine lucruri despre principalii săi rivali la nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din 2024: guvernatorul de Florida, Ron DeSantis, şi fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley. În schimb, el a promis să-şi ducă la bun sfârşit moştenirea dacă va fi reales preşedinte: „Vom termina ceea ce am început. Ne vom încheia misiunea. Vom duce la bun sfârşit această luptă până la victoria finală”, relatează Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”