Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden la un miting electoral: „Stupid son of a bitch!” VIDEO

Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden la un miting electoral: „Stupid son of a bitch!” VIDEO

Donald Trump l-a înjurat pe Joe Biden, despre care a spus că este „un fiu de cățea prost” și cel mai corupt președinte din istoria Statelor Unite.

Donald Trump FOTO EPA-EFE

Donald Trump FOTO EPA-EFE

Fostul preşedinte american Donald Trump a „jucat cartea victimei”, potrivit revistei RollingStone, la un miting, în oraşul Erie, în Pennsylvania, unde l-a atacat pe şeful statului american, Joe Biden, pe care l-a catalogat drept „necinstit”, „cel mai corupt preşedinte din istoria americană” şi un „fiu de lele prost”, relatează news.ro .

„Îl avem pe unul (Joe Biden) care nu e la vârful formei sale. N-a fost niciodată. Avem un om care e un fiu de lele prost (stupid son of a bitch)”, a declarat el, citat de RollingStone şi potrivit unei înregistrări video postată de tabloidul britanic DailyMail.

Favoritul republican la învestirea republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din 2024, în vârstă de 77 de ani, a fost inculpat la începutul lui iunie.

El este acuzat de faptul că a pus în pericol securitatea Statelor Unite prin păstrarea unor documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă - inclusiv planuri planuri militare şi informaţii despre armament nuclear -, la reşedinţa sa Mar-a-Lago, în Florida, în loc să le predea Arhivelor Naţionale, aşa cum este obligat de lege.

Miliardarul a fost inculpat şi în legătură cu plăţi suspecte către o fostă actriţă porno, Stormy Daniels, şi ar putea să fie inculpat în ancheta procurorului special Jack Smith cu privire la încercări de a-şi răsturna înfrângerea în alegerile din 2020.

O femeie procuror din Georgia urmează să anunţe până în septembrie rezultatul unei anchete cu privire la presiuni pe care-l acuză că le-a exercitat cu scopul de a modifica rezultatul alegerilor din 2020 în acest stat din sudul Americii.

Donald Trump, în pofida acestor inculpări şi probleme judiciare, rămâne pentru moment favoritul republicanilor în cursa la fotoliul de la Casa Albă.

El îi devansează cu mult în sondaje pe principalii săi rivali, guvernatorul Floridei Ron DeSantis şi pe fostul său vicepreşedinte Mike Pence.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie

5 VIDEO „Ridică-te-n picioare /