Donald Trump, în Congresul SUA: ''Tirania'' lui Maduro din Venezuela va fi "zdrobită"
Preşedintele Donald Trump a dat marţi asigurări că "tirania" preşedintelui venezuelean socialist Nicolas Maduro va fi "distrusă", în cadrul discursului său privind Starea Uniunii susţinut în faţa Congresului SUA, relatează AFP şi DPA.
"Maduro este un conducător ilegitim, un tiran care îşi brutalizează poporul. Dar controlul lui Maduro asupra tiraniei va fi distrus", a afirmat liderul de la Casa Albă, care l-a prezentat pe Juan Guaido, ce a primit ovaţii la scenă deschisă atât din tabăra republicană, cât şi din cea democrată.
Juan Guaido, recunoscut de SUA şi de peste 50 de ţări drept preşedinte interimar al Venezuelei, se numără printre invitaţii de onoare ai cuplului prezidenţial la tradiţionalul discurs.
În acelaşi timp, Trump s-a folosit de prilej pentru a critica socialismul. "Socialismul distruge naţiuni, dar amintiţi-vă întotdeauna că libertatea întregeşte sufletul", a spus el.AGERPRES