Donald Trump, dezamăgit de Michael Cohen: ''Ce fel de avocat îşi înregistrează clientul?''
Preşedintele american Donald Trump l-a criticat miercuri din nou pe fostul său avocat Michael Cohen, după ce postul CNN a difuzat înregistrarea în care ei discutau despre posibilitatea de a cumpăra tăcerea unei foste 'playmate' cu care actualul lider de la Casa Albă ar fi avut o relaţie extraconjugală, relatează agenţia dpa.
'Ce fel de avocat îşi înregistrează clientul? Atât de trist!', a scris Trump pe Twitter.
What kind of a lawyer would tape a client? So sad! Is this a first, never heard of it before? Why was the tape so abruptly terminated (cut) while I was presumably saying positive things? I hear there are other clients and many reporters that are taped - can this be so? Too bad!
- Donald J. Trump (@realDonaldTrump) July 25, 2018
Preşedintele se întreabă în aceeaşi postare de ce banda este întreruptă atunci când el spune 'lucruri ce pot fi considerate pozitive'.
Înregistrarea discuţiei, care a avut loc cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale din anul 2016, a fost confiscată de anchetatorii FBI în urma unei percheziţii în birourile lui Michael Cohen şi a ajuns în posesia postului CNN, care a difuzat-o miercuri. Înregistrarea ar fi fost pusă la dispoziţia CNN de avocatul lui Cohen, Lanny Davis.
Discuţia înregistrată făcea referire la Karen McDougal, fostă starletă Playboy care în august 2016 a vândut, pentru 150.000 de dolari, către American Media Inc, editorul săptămânalului The National Enquirer, povestea unei relaţii "romantice de zece luni în 2006 şi 2007", pe care preşedintele Trump a negat-o.
Cohen şi Trump sunt auziţi vorbind despre o propunere de cumpărare a drepturilor asupra acestei poveşti, astfel încât ea să poată fi trecută sub tăcere.
"Trebuie să deschid o firmă pentru transferul acelor informaţii, în privinţa prietenului nostru David", spune Cohen în înregistrare, făcând probabil referire la directorul American Media, David Pecker.
Trump este auzit apoi spunându-i lui Cohen despre "plata cu cash", dar e zgomot pe bandă şi nu este clar dacă sugerează să se facă plata cu cash sau să nu se facă deloc. Potrivit actualului avocat al lui Trump, fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani, în final nu s-a mai făcut nicio plată.
Michael Cohen a fost considerat până în prezent ca fiind nu doar avocatul lui Trump, ci şi unul dintre oamenii săi cei mai de încredere. Prin intermediul lui Cohen, Trump i-ar fi oferit fostei actriţe de filme pentru adulţi Stormy Daniels suma de 130.000 de dolari pentru un acord de confidenţialitate legat tot de o relaţie.
Această tranzacţie este investigată de FBI, Cohen fiind în plus anchetat pentru fraudă fiscală şi bancară, într-un dosar ce nu are legătură cu Trump, numele său regăsindu-se şi în investigaţia prin care procurorul special Robert Mueller caută dovezi ale presupusei implicări a Rusiei de partea candidatului republican la scrutinul prezidenţial din 2016.AGERPRES