Donald Trump conduce în sondajele pentru nominalizarea republicană la Casa Albă
Miliardarul Donald Trump și-a consolidat puternic poziția în cursa pentru învestitura republicană pentru Casa Albă în 2016, chiar dacă a generat polemici după ce s-a exprimat în termeni duri despre imigranții clandestini mexicani și despre senatorul republican John McCain, potrivit unui sondaj publicat luni, citat de AFP.
Astfel, cunoscutul magnat imobiliar și investitor este preferat de 24% dintre alegătorii republicani intervievați în cadrul unui sondaj publicat de The Washington Post și ABC News, acesta fiind cel mai bun scor obținut de un candidat în acest an, cu mult înaintea rivalilor săi, Scott Walker (13%) și Jeb Bush (12%).
Dar sondajul a fost realizat înaintea declarațiilor făcute de Donald Trump despre senatorul John McCain, remarcă în context Washington Post, indicând că popularitatea acestuia a scăzut brusc printre cei intervievați după acest ultim incident.
John McCain, ex-pilot al forțelor aeriene americane, a fost cinci ani prizonier în timpul războiului din Vietnam. El l-a criticat virulent pe Donald Trump pentru afirmațiile sale față de imigranți, îndreptate în special împotriva mexicanilor clandestini, pe care i-a asimilat infractorilor.
Oarecum deranjat de aceste critici, miliardarul a replicat sâmbătă că senatorul nu este 'un erou de război' și că se bucură de acest statut doar datorită faptului că 'a fost capturat'. 'Îmi plac oamenii care nu au fost capturați', a spus el.
Într-o țară care își venerează soldații, atacul asupra fostului combatant prizonier de război a fost considerat drept o greșeală gravă și numeroși republicani au condamnat imediat declarațiile lui Trump.
În plus, Donald Trump a refuzat să prezinte scuze pentru această gafă. El a explicat că i-a reproșat lui McCain faptul că, ales în Congres din 1982, nu a făcut nimic pentru foștii combatanți și a acuzat mass-media că a scos fraza din context.
'Am un mare respect pentru cei care nu au fost prinși, nimeni nu vorbește despre ei', a pledat Trump într-o intervenție la NBC. 'Vorbind de John McCain, ei bine, este un om foarte curajos, dar nu este vorba decât de oameni care nu au fost capturați, și aceasta e ceea ce am încercat eu să spun', a explicat el.
Dacă nu va înregistra o scădere dramatică în următoarele săptămâni, este aproape sigur că se va califica pentru prima dezbatere televizată la alegerile primare ale republicanilor, la 6 august la Fox News, la care zece candidați cei mai bine plasați vor fi invitați.
AGERPRES