Donald Trump califică drept ''idioţenii absolute'' unele afirmaţii din ''delirantul'' raport Mueller

Donald Trump califică drept ''idioţenii absolute'' unele afirmaţii din ''delirantul'' raport Mueller

Preşedintele Donald Trump a calificat vineri drept ''idioţenii absolute'' unele afirmaţii din raportul investigaţiei procurorului Robert Mueller privind ingerinţa Rusiei în scrutinul prezidenţial american din 2016 şi posibilele încercări ale sale de obstrucţionare a justiţiei, relatează agenţiile DPA şi AFP.

''Nu este necesar ca eu să răspund unor afirmaţii făcute în 'Raport' despre mine, dintre care unele sunt idioţenii absolute şi făcute doar pentru ca alţii să fie văzuţi bine (sau eu să fiu văzut rău)'', a scris Trump pe Twitter. ''Delirantul Raport Mueller'', continuă el în acelaşi mesaj, cuprinde mărturii ''false şi total neadevărate''.

''Mare atenţie la cei care iau aşa-numite 'notiţe' '', mai scrie Trump, făcând referire la pasajele din raport în care sunt menţionate note luate de alţi oficiali după discuţii la care au asistat.

Într-unul dintre aceste pasaje este descrisă reacţia sa de deznădejde când a aflat că Mueller a fost desemnat să conducă ancheta. ''Este sfârşitul preşedinţiei mele. Sunt terminat'', ar fi spus Trump atunci, după care ar fi încercat, fără succes, să-l concedieze pe Mueller.

Totuşi, după 22 de luni de anchetă procurorul Mueller a ajuns la concluzia că, deşi Rusia a încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial american, nu a existat o colaborare între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump, concluzie considerată de Trump ca fiind o mare victorie pentru el.

Cât despre obstrucţionarea justiţiei, ancheta nu a găsit probe pentru a putea fi formulată o astfel de acuzaţie, dar în acelaşi timp nici nu-l exonerează. Au fost investigate circa 10 situaţii care puteau fi interpretate drept obstrucţionare a justiţiei, printre care şi cererea adresată de Trump şefului serviciilor juridice ale Casei Albe, Donald McGahn, de a-l concedia pe Mueller, cerere despre care în raport se menţionează că McGahn a refuzat să o execute.

Reportul de 448 de pagini a fost publicat pe website-ul Departamentului Justiţiei într-o versiune editată, pentru a nu fi divulgate informaţii confidenţiale. Dar democraţii, nemulţumiţi de concluziile raportului, au insistat vineri să primească în Congres versiunea integrală.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”