Donald Trump atacă din nou presa pentru felul în care reflectă cazul privind Rusia

Donald Trump atacă din nou presa pentru felul în care reflectă cazul privind Rusia

Președintele american Donald Trump a atacat din nou duminică mijloacele de informare în masă, pe care le-a numit "false", pentru că-l "disprețuiesc" pe fiul său cel mare Donald Trump Jr. în felul în care reflectă scandalul privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA de anul trecut, transmite EFE.

"Hillary Clinton poate obține ilegal întrebările dezbaterii și poate șterge 33.000 de e-mailuri, însă fiul meu Don este disprețuit de presa falsă?", a scris Trump pe contul său de Twitter. "Cu toate sursele lor false și neidentificate, cu relatările lor părtinitoare și chiar frauduloase, presa falsă DEFORMEAZĂ DEMOCRAȚIA în țara noastră!", a continuat el.

Cotidianul New York Times a dezvăluit recent că Trump Jr. a acceptat să se întâlnească cu o avocată considerată a fi apropiată Kremlinului fiindcă i s-a promis că aceasta va furniza dezvăluiri compromițătoare despre Hillary Clinton, care candida la președinția Statelor Unite, împotriva lui Donald Trump. Din anturajul apropiat al actualului președinte au mai participat la întâlnirea de la Trump Tower din New York ginerele său, Jared Kushner, și consilierul de campanie Paul Manafort.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen