Donald Trump ar putea decide să părăsească NAFTA (presă)

Donald Trump ar putea decide să părăsească NAFTA (presă)

Președintele Donald Trump ar putea decide să părăsească Acordul Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), care unește Statele Unite, Canada și Mexicul, a informat miercuri Wall Street Journal (WSJ), potrivit AFP.

Citând surse apropiate administrației americane, WSJ a afirmat că, în cadrul strategiei sale de a renegocia acordul, Casa Albă ar putea amenința să se retragă din NAFTA, încheiat în 1994.

Membrii acestui tratat trebuie să dea un preaviz de 90 de zile pentru orice solicitare de renegociere și de șase luni pentru a se retrage. Administrația republicană ar studia în prezent cele două opțiuni: fie să ceară o renegociere, fie să anunțe direct că se retrage din acord, a subliniat cotidianul american.

Donald Trump a afirmat în repetate rânduri NAFTA că este un "dezastru" pentru economia SUA, acuzându-l că este responsabil pentru dispariția a milioane de locuri de muncă din industrie, transferate în special către Mexic.

Administrația sa a mai luat în ultimele zile măsuri vamale împotriva importurilor de lemn de construcție canadian și a amenințat că va riposta la deciziile Canadei care îi afectează pe producătorii de lapte americani. Lemnul de construcție și laptele nu sunt, totuși, sub incidența dispozițiilor NAFTA.

Asociația producătorilor de cereale americani și-a exprimat miercuri îngrijorarea într-un comunicat în legătură cu intențiile administrației de la Washington. "Mexicul și Canada sunt printre cele mai importante piețe de export ale noastre și organizația noastră a lucrat cu partenerii săi din cele două țări timp de peste 30 de ani", a subliniat U.S. Grain Council într-un comunicat.

"Suntem șocați și foarte îngrijorați din cauza informațiilor care arată că administrația Trump are în vedere un decret vizând retragerea Statelor Unite din NAFTA", a adăugat aceeași sursă.

"Un asemenea decret ar avea un efect imediat asupra vânzărilor în Mexic, asupra prețurilor pieței și rentabilității producătorilor americani de cereale care se confruntă deja cu prețuri inferioare costurilor de producție. Principalele noastre piețe nu pot face parte dintr-o tactică de negocieri", a adăugat U.S. Grain Council.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…