Donald Trump a postat imagini în care Joe Biden apare legat de mâini și de picioare „ca un porc” VIDEO

Donald Trump a postat imagini în care Joe Biden apare legat de mâini și de picioare „ca un porc” VIDEO

Candidatul republican la președinție este acuzat de „incitare la violență politică“ după ce a postat pe site-ul său de socializare, Truth Social, imagini cu Joe Biden legat de mâini și picioare, conform Sky News.

Donald Trump s-a confruntat cu noi critici după ce a postat o înregistrare video în care apare o imagine cu președintele Joe Biden legat ca un porc de pe haionul unei camionete care era în circulație.

Imaginile revoltătoare filmate în trafic și postate de Trump Captură video

Imaginile revoltătoare filmate în trafic și postate de Trump Captură video

Înregistrarea a alimentat acuzațiile potrivit cărora candidatul republican „incită la violență politică" în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, pe fondul unei retorici din ce în ce mai incendiare.

Videoclipul a fost filmat în Long Island, New York, joi, când Donald Trump a participat la priveghiul unui ofițer de poliție din New York, care a fost împușcat în timpul unui control în trafic.

După ce imaginile revoltătoare au apărut în spațiul public, Michael Tyler, directorul de comunicare al campaniei lui Joe Biden, a declarat: „Trump incită în mod regulat la violență politică și este timpul ca oamenii să-l ia în serios - întrebați-i doar pe ofițerii de poliție de la Capitoliu care au fost atacați protejând democrația noastră pe 6 ianuarie“.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…