Donald Trump a calificat inculparea sa drept o „insultă la adresa naţiunii“ VIDEO

Donald Trump a calificat inculparea sa drept o „insultă la adresa naţiunii“ VIDEO

Întors la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, Donald Trump a calificat marţi seara inculparea sa oficială în faţa unui tribunal din New York drept o "insultă la adresa naţiunii", informează AFP.

"Singura crimă pe care am comis-o este să apăr cu curaj naţiunea noastră împotriva celor care încearcă să o distrugă", şi-a asigurat fostul preşedinte american susţinătorii, care purtau cravate cu "nicio infracţiune" şi şepci pe care era scris "Trump 2024".

"Niciodată nu mi-am imaginat ca acest lucru să fie posibil în America", a spus el din marea sală de recepţie a luxoasei sale reşedinţe Mar-a-Lago, aceeaşi încăpere în care şi-a anunţat cea de-a treia candidatură la preşedinţia SUA, pe 15 noiembrie anul trecut.

"Este o ingerinţă electorală masivă", a denunţat Donald Trump în faţa susţinătorilor săi, criticându-l puternic pe procurorul din New York, care este un ales democrat.Miliardarul a vorbit pe larg despre fiecare din celelalte anchete cu care se confruntă, de la presiunea asupra oficialilor electorali din statul Georgia până la gestionarea arhivelor de la Casa Albă, criticând de fiecare dată investigaţii "frauduloase".

În timpul discursului său dezlânat de aproximativ 20 de minute, fostul chiriaş de la Casa Albă a menţionat, ca de obicei, acuzaţiile sale de fraudă la alegerile prezidenţiale din 2020, un refren binecunoscut, la care încă au rămas sensibili milioane din adepţii săi.

O ţară cufundată în violenţă şi criminalitate, riscul unui "al treilea război mondial", un dolar care "se prăbuşeşte"... Donald Trump nu a avut cuvinte suficient de dure pentru a denunţa rezultatele succesorului său, democratul Joe Biden. Discursul său de marţi seara a dat mai mult impresia unui miting de campanie decât a unui discurs al apărării.

Cu câteva ore mai devreme, în Manhattan, fostul preşedinte republican în vârstă de 76 de ani a pledat nevinovat pentru falsificarea unor documente contabile într-un proces penal care a stârnit pasiuni în SUA. În această audiere fără precedent pentru un fost preşedinte american, el a pledat nevinovat în cazul celor 34 de capete de acuzarea aduse împotriva sa de procurorul Alvin Bragg.

Lăsat liber fără control judiciar, Donald Trump va încerca să facă totul pentru a evita un proces în ianuarie 2024, cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale pe care speră să le câştige.

Judecătorul Juan Merchan a spus că un proces penal ar putea începe în ianuarie anul viitor, avocaţii lui Donald Trump prezenţi la audiere preferând primăvara anului 2024.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”