Donald Trump a afirmat că prințesa Diana „l-a pupat în fund“. Fratele ei a reacționat. „El e mai rău ca o fisură anală“ FOTO
Fostul președinte american a făcut recent afirmații jignitoare la adresa mai multor personalități, printre care regretatele Lady Di și regina Elisabeta a II-a.
Trump va publica într-o nouă carte corespondența sa cu diverse personalități FOTO Profimedia
Donald Trump va lansa pe 25 aprilie cartea „Scrisori către Trump“, în care vor fi publicate scrisorile pe care fostul președinte le-a primit, de-a lungul timpului, de la diverse personalități și lideri mondiali, printre care regina Elisabeta a II-a, prințesa Diana, președintele rus Vladimir Putin, dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, mai mulți foști președinți ai SUA, fosta sa rivală Hillary Clinton și alții, potrivit Huffington Post.
Într-un interviu acordat zilele trecute, Donald Trump a afirmat că celebritățile, liderii mondiali, politicienii și membrii familiei regale ale căror scrisori private vor fi tipărite în carte l-au „pupat în fund“, la un moment dat.
„Îi știam pe toți și fiecare dintre ei m-a pupat în fund. Acum doar jumătate dintre ei mai fac asta“, a declarat fostul președinte pentru Breitbart News.
Trump, care a vizitat Marea Britanie în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, în 2019, declara la vremea respectivă că a avut o „chimie formidabilă“ cu regina. „Sunt persoane care spun că n-au văzut-o niciodată pe regină distrându-se atât de bine“, se lăuda Donald Trump.
La câteva luni după moartea Prințesei Diana , în 1997, Trump declara că „ar fi putut să facă sex cu ea“, dar numai dacă aceasta ar fi făcut mai întâi un test HIV.
Declarațiile sale recente au stârnit rumoare, iar Charles Spencer, fratele regretatei Diana, a postat o reacție pe contul său de Twitter.
„M-a surprins să aud că Donald Trump aparent pretinde că regretata mea soră, Diana, a vrut să-l «pupe în fund». Singura dată când mi-a vorbit despre el - era pe când el se folosea de renumele ei pentru a vinde niște proprietăți în New York – îl vedea ca fiind mai rău decât o fisură anală“, a scris Charles Spencer.
Sursa: adevarul.ro