Domnule Iohannis, fiți președintele României!/Un îndemn gândit de milioane de români

Domnule Iohannis, fiți președintele României!/Un îndemn gândit de milioane de români

Domnule presedinte Klaus Iohannis, constat ca aveti revelatii: "PSD a facut un hobby din a schimba totul in Romania. A marit salariile pana cand le-a micsorat, acum vrea sa nationalizeze Pilonul II de pensii. Se schimba - trebuie, nu trebuie - legile Justitie. Umblam la sistemul de pensii, umblam la securitatea nationala. Nu cred ca mergem spre stabilitatea statutului roman".

Ati descoperit apoi ca o ambasada, aceea din Israel, poate fi mutata fara ca macar sa stiti. Pentru ca dl Dragnea, fara sa tina cont de riscurile extreme la care expune Romania, vrea sa dea o dovada de slugarnicie extrema singurei cancelarii straine unde mai are o usa deschisa, gratie unei cumetrii.

Exact, domnule Iohannis, exact asta se intampla, doar ca nu e hobby, ci plan profesionist, pentru care dvs le-ati mai dat o sansa in ianuarie, grabit sa incheiati o criza nu a tarii, ci a PSD, care nu ameninta decat concediul dvs in Tenerife. Premierul devenit noul Bula national, pe care l-ati desemnat in stupoarea generala, nu va raspunde la telefon. O meritati, dupa parerea mea, scrie, remarcabil, Ioana Ene Dogioiu pe  Ziare.com .

Este exact ceea ce au prins curaj sa faca simtind totalul dvs plictis pentru tot ceea ce inseamna politica, stat, batalie, si profitand din plin de slabiciunea aratata in momente cheie din grija de a nu fi comparat cu Traian Basescu.

A nu repeta greselile lui Traian Basescu reprezinta o premisa necesara. Doar o premisa, in niciun caz in scop in sine. Asa cum si continuarea "bunelor" lui Traian Basescu mi se pare o premisa obligatorie.

Iar una dintre aceste calitati a fost ca Traian Basescu lupta cu toate armele, din toate puterile si cu orice riscuri pentru ceea ce trebuia aparat. Si aceasta vigoare a fostului presedinte avea si un rol inhibitoriu pentru diferite actiuni in forta.

Sa va dau un exemplu: Victor Ponta spunea clar in 2013 ca nu va face propuneri pentru conducerea parchetelor despre care sa stie ca nu au nicio sansa sa fie acceptate de presedinte. In 2013, cand USL avea acea majoritate coplesitoare, nici prin cap nu le trecea sa conteste dreptul presedintelui Romaniei in numirea sefilor de parchete. L-au suspendat, dar nu au dat atac la functie, ceea ce fac acum.

Pe dvs va taraste la CCR un ministru al Justitiei care isi mai si permite sa va trateze zeflemitor. S-ar putea sa nu va deranjeze daca pierdeti, ba chiar sa fie o usurare: eu am incercat, drag electorat, dar nu se poate, asta e! O grija mai putin.

Ceea ce nu stiu daca intelegeti e ca daca veti pierde, cel mai mic efect negativ ar fi revocarea dnei Kovesi. Cel mai grav ar fi golirea functiei prezidentiale de una dintre cele mai importante atributii ale ei.

Asa cum v-au luat deja orice rol in numirea conducerii ICCJ. Alta grija mai putin? Asa veti pierde si numirile sefiilor de parchete, asa ati renuntat de buna voie practic la dreptul de a refuza desemnarea unui premier vadit incompetent.

In timp ce dvs, dle presedinte votat de 6 milioane de oameni, deveniti tot mai irelevant, puterea lui Liviu Dragnea se intinde ca o metastaza, uzurpa nu numai rolul de premier, dar si puterile dvs. Cum altfel se numeste preluarea prerogativelor de politica externa?

Pentru ca v-au simtit slab, eu cred ca va dispretuiesc si au trecut peste persoana dvs. Ataca functia neaparata.

Au majoritate, au capturat CCR? Da. Dar dvs v-ati folosit armele? In primul rand sunteti sigur ca aveti cea mai buna echipa de consilieri? Asta era una dintre armele lui Traian Basescu. Oricum, ideea de a nu ii pune pe toti la masa, de a nu face dezbateri deschise aproape zilnice cu toti, asa cum facea Traian Basescu, mi se pare perdanta, dupa cum se vede cu ochiul liber.

Apoi, ce v-a impiedicat sa sesizati Comisia de la Venetia inca din toamna, cand legile justitiei erau inca in faza de proiect? Exact o decizie de principiu v-ar fi fost necesara. V-au cerut-o judecatorii, v-a cerut-o MCV, Opozitia, v-a recomandat-o fostul sef al cancelariei prezidentiale Cristian Diaconescu, au sperat sustinatorii dvs ca aveti un plan, un timming. Da, aveati un plan. De vacanta.

Comisia Iordache a inceput asaltul asupra Codurilor penal, de procedura penala si de procedura civila. Alt masacru. Siguranta fiecarui cetatean roman va fi pusa in pericol ca victima colaterala a faptului ca Dragnea si Tariceanu trebuie sa scape. Si dvs, dle presedinte, ce faceti? Declaratii dojenitoare? Cred ca sunt zdrobiti. De ras.

De ce nu ati folosit nici pana astazi cartea referendumului pentru care nu mai trebuie sa stabiliti decat data si tema? Si, in general, de ce nu antrenati din nou societatea civila si forta strazii?

Chiar nu v-ati pus intrebarea cum s-a pierdut energia aceea uriasa, miraculoasa, din februarie anul trecut, izbucnita in cel mai putin probabil moment cu putinta, adica dupa zdrobitoarea victorie a PSD-ALDE (la care a contribuit din plin si lipsa de viziune de care ati dat dovada in campanie)?

Eu cred ca nu e pierduta, ci doar inhibata, inclusiv de lipsa unui lider. Daca poporul ar vedea ca luptati, v-ar sustine. Problema e ca dvs vreti sa lupte numai altii, iar dvs cel mult sa sustineti cu atentie si ingrijorare.

Pare ca ati uitat ca nu cei de la care asteptati sa faca totul, ci dv ati primit votul a 6 milioane de oameni. El nu va da doar privilegii, ci, in primul rand, obligatii.

6 milioane de oameni nu au ales un analist de lux care sa le spuna ceea ce vad si singuri si simt pe propria piele. Au ales un lider care sa faca tot ce e omeneste posibil ca raul, pe care dvs doar il constatati, sa nu se produca.

Nu ajunge ca din cand in cand mai vorbiti, trebuie sa si actionati. Nu sa bifati actiuni, ci sa jucati cu vigoare si inversunare daca e nevoie toate cartile pe care sa le stoarca din lege si viziune o echipa buna de consilieri.

Faptul ca dvs personal ramaneti fara prerogative poate deveni irelevant avand in vedere inapetenta dvs pentru exercitiul real al mandatului. Problema este ca in urma dvs, cu ajutorul slabiciunii si pasivitatii dvs, Romania va deveni o republica parlamentara fara ca poporul sa fi decis asa ceva.

Ceea ce se pierde acum doar pentru ca dvs nu vreti sa fiti Traian Basescu se va recupera foarte greu, daca se va mai recupera vreodata. Statul se destrama, institutiile nu mai colaboreaza intre ele si am sentimentul acut ca cele mai multe, in frunte cu SRI, s-au predat.

Domnule presedinte, acesta este ceasul al XII-lea si 59 de minute, s-au inchis si partiile, pana la vaacanta de vara mai e ceva vreme. Iesiti la bataie cu tot arsenalul, antrenati tara asta in lupta pentru autosalvare, pentru ca actuala putere o pune la pamant, dupa cum chiar dvs constatati!

Iar istoria stiti ce va spune? In mandatul lui Klaus Iohannis, Romania s-a prabusit.

Domnule Iohannis, doar fiti presedintele Romaniei! 
 
 


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!