Dominic Fritz, vedetă în presa germană. Marile publicații se întreabă cum a reușit un neamț să ajungă primarul celui de-al treilea oraș ca mărime din România

Dominic Fritz, vedetă în presa germană. Marile publicații se întreabă cum a reușit un neamț să ajungă primarul celui de-al treilea oraș ca mărime din România

Marile publicații de limbă germană, Frankfurter Allgemeine Zeitung,  Taggeschau, Suddeutsche Zeitung, alocă spații largi alegerii germanului Dominic Fritz în funcția de primar al Timișoarei.

  • Frankfurter Allgemeine Zeitung: Pentru cărţile de istorie: Cum a devenit un german primar în România. FAZ notează că în 2003, când s-a mutat în Timişoara, Dominic Samuel Fritz nu ştia o boabă româneşte. Acum este primarul oraşului. Cum a reuşit? “Aţi scris istorie”, le-a strigat primarul nou ales susţinătorilor săi din Piaţa Victoriei din Timişoara, subliniind clar caracterul istoric al alegerii sale: “Românii au ales un primar care nu s-a născut în România şi care nu are rude în România.” În plus, au ales o persoană care a venit în 2003 pentru prima oară în oraş fără a vorbi un cuvânt în limba română. Dominic Samuel Fritz este numele acestui bărbat care a fost ales duminică la alegerile locale edilul oraşului din sud-vestul României. Provine din partea sud-vestică extremă a Germaniei, beneficiază de drepturile cetăţenilor din UE şi deţine dreptul de vot activ şi – în acest caz – pasiv valabil pentru toate celelalte ţări ale UE, în care domiciliază.(…)
  • Taggeschau.de : Un primar german în Timișoara. Sub acest titlu, ziarul german reia povestea alegerii lui Dominic Fritz, și se întreabă cum de a fost ales un german care abia anul trecut și-a stabilit domiciliul la Timișoara și a activat în trecut în Germania ca secretar al fostului președinte Horst Kohler? Samul Fritz explică victoria sa, citat de Taggeschau: ”Timișoara este un oraș care a fost modelat de germani, nu doar de germani dar și de maghiari, de români într-un oraș multi-etnic din Banatul istoric. Pentru Timișoara este practic o continuare a istoriei sale”.
  • Suddeutsche Zeitung:  Primarul care a descoperit toată Europa într-un oraș. Sub acest tiltu, ziarul german amintește că Timișoara a scris istorie la revoluția din Decembrie 1989 iar acum, ”o altă revoluție are loc în orașul multicultural aflată în vecinătatea Serbiei și Ungariei”, cu referire la alegerea lui Dominic Fritz în funcția de primar.
  • Neue Zurcher Zeitung:  Un german devine primar în al treilea oraș ca mărime din România.
  • Deutsche Welle:  „Normalitate europeană”: Un primar german în România. Alegerea unui cetățean german în funcția de primar al Timișoarei e un semnal pozitiv într-o Europă unită, spune Ovidiu Ganț, deputat în Parlamentul României, în interviul DW.


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă