Dolj: Tribunalul a revocat măsura controlului judiciar faţă de Darius Vâlcov

Dolj: Tribunalul a revocat măsura controlului judiciar faţă de Darius Vâlcov

Magistraţii Tribunalului Dolj au decis revocarea măsurii controlului judiciar dispusă de către procurorii DNA faţă de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, potrivit portalului instanţei.

Decizia Tribunalului Dolj, pronunţată miercuri, 9 mai, nu este definitivă.

Dosarul lui Darius Vâlcov aflat pe rolul Tribunalului Dolj, în care fostul ministru este judecat pentru luare de mită, a fost strămutat luna în iulie 2017 de la Tribunalul Olt, în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova.

În acest dosar, pe fond, magistraţii doljeni au stabilit un nou termen de judecată pe 23 mai, când urmează a fi audiaţi martorii Cătălin Rotea şi Cristian Romeo Roşoga.

Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov este acuzat că în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinşi pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina şi pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi lucrări la izolarea termică a unor blocuri. AGRPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!