Dolj: Trei persoane venite din Italia - plasate în carantină; alte zeci de persoane, izolate la domiciliu

Dolj: Trei persoane venite din Italia - plasate în carantină; alte zeci de persoane, izolate la domiciliu

Trei persoane din Sadova, care au venit din zona Lodi - Italia pe cale terestră şi nu au declarat acest lucru, au fost plasate în carantină, iar alte zeci de persoane care au venit din Italia şi din China au primit recomandarea să stea acasă, în autoizolare, a declarat, şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, Ludmila Prunariu.

"Dintre persoanele care au ajuns pe cale terestră în localităţi din judeţul Dolj, cele trei persoane din Sadova n-au declarat iniţial, la intrarea în ţară, că vin din această regiune. Discutând cu medicul de familie, aşa cum este procedura, s-a aflat că ei de fapt au fost în acea regiune, în zona Lodi, n-au spus exact unde şi cum, nu din cele 11 localităţi unde este carantină", a spus directorul DSP Dolj.

Ludmila Prunariu a spus că, potrivit procedurii, persoanele care vin din regiunea în care au fost şi cei din Sadova trebuie să intre în carantină.

"Sunt persoane sănătoase, care nu au niciun fel de simptomatologie şi care vor sta 14 zile în carantină", a adăugat Prunariu.

Întrebată dacă cele trei persoane vor fi sancţionate, şefa DSP Dolj a răspuns că poliţiştii sunt cei care vor lua măsuri, în funcţie de constatări, şi a sfătuit populaţia să declare adevărul.

Printre persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, în judeţul Dolj, sunt patru persoane care au venit din China (trei români şi un cetăţean chinez), 26 de persoane care au venit din Italia şi au ajuns în România înainte de instalarea carantinei, precum şi câteva zeci de persoane care au ajuns cu avionul pe aeroportul din Craiova, în noaptea de luni spre marţi. Persoanele nu prezintă niciun fel de simptomatologie care să fie semnificativă pentru coronavirus, a precizat directorul DSP Dolj.

Referitor la persoanele care au venit din Italia în noaptea de luni spre marţi, cu avionul, pe Aeroportul Internaţional Craiova, pentru 94 dintre acestea, DSP Dolj a recomandat izolarea la domiciliu. Dintre cei 94 de pasageri pentru care s-a recomandat autoizolarea, majoritatea sunt din judeţul Dolj, iar alţi câţiva sunt din judeţele Gorj şi Olt, potrivit prefectului judeţului Dolj, Narcis Purcărescu.

"Nu sunt din acele localităţi în care se face referire în comunicatul de pe site-ul Centrului Naţional de Boli Transmisibile, dar au primit această indicaţie să stea acasă, în autoizolare, prin supravegherea medicului de familie şi cu verificarea din partea medicului de la compartimentul de epidemiologie de la DSP. Vin din zone apropiate (celor aflate în carantină n.r.) dar nu din acele localităţi care se supun carantinei. Toţi au declarat (de unde vin n.r.), s-au anunţat medicii de familie cu privire la concediul pe care îl vor primi pe aceste zile în care stau în autoizolare. Este un document care s-a transmis medicilor de familie şi se ştie ce trebuie făcut mai departe pentru cei care lucrează în România", a declarat Ludmila Prunariu.

Ei vor fi monitorizaţi de către medicii de familie, care vor urmări dacă prezintă simptome specifice pentru coronavirus.

"Medicii de familie merg şi supraveghează starea de sănătate a pacientului respectiv şi ne transmit toate aceste date, verifică de fapt simptomatologia pentru coronavirus şi ne comunică aceste date în fiecare zi, iar noi, mai departe, le comunicăm ministerului. Dar aceste persoane aflate în autoizolare sunt persoane sănătoase, care n-au intrat în contact cu bolnavi sau cu contacţi de boală", a mai precizat directorul DSP Dolj. AGERPRES/(A - autor: Cristina Matei, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!