Dolj: Muzeograful Toma Rădulescu, considerat omul-enciclopedie al Craiovei, a murit, la 74 de ani
Prof. dr. Toma Rădulescu, cel mai cunoscut muzeograf al Muzeului Olteniei - Secţia de Istorie-Arheologie, unde a lucrat zeci de ani, considerat omul-enciclopedie a Craiovei, a decedat, miercuri, la vârsta de 74 de ani, au anunţat reprezentanţii instituţiei de cultură.
"De fiecare dată când trecea pragul Muzeului Olteniei stătea la o vorbă, este adevărat, mult mai puţin decât am fi vrut noi şi mereu despre personalităţile şi clădirile Craiovei de altădată, patrimoniul istoric, documentar pe care l-a colecţionat ani în şir în urma cercetărilor de teren realizate în zona Olteniei. Acum, vorbele s-au terminat, domnul Toma Rădulescu a plecat în ceruri, iar rostuirile sale se transformă în amintiri", au scris reprezentanţii Muzeului Olteniei pe pagina de facebook a instituţiei.
Născut la 1 ianuarie 1948 în Craiova, Toma Rădulescu a lucrat ca muzeograf în Muzeul Olteniei - Secţia de Istorie-Arheologie, pe care a şi condus-o mulţi ani.
"Cercetarea de teren l-a adus în mijlocul mărturisirilor despre elita românească, cunoscând urmaşii unor personalităţi precum Nicolae Titulescu, Alexandru Macedonski, Theodor Aman, Jean Mihail, Gheorghe Tătărăscu, Charles Laugier, ai boierilor Viişoreanu şi Otetelişanu. A constituit valoroasa Colecţie Nicolae Titulescu, ce conţine şi tocul cu care acesta a semnat Tratatul de la Trianon, a adus în colecţiile muzeului prima matrice sigilară a unui sat din România, de la 1785, tezaure monetare, scrisori semnate Eliade, Sadoveanu, Camil Petrescu sau Elena Farago. (...) Domnului Toma Rădulescu îi datorăm descoperirea a numeroase obiecte personale ale unor personalităţi precum Nicolae Titulescu, Alexandru Macedonski, C. S. Nicolăescu-Plopşor, Nicolae Herescu sau Valentin Georgescu", mai scriu reprezentanţii Muzeului Olteniei.
A fost autor sau coautor a numeroase monografii precum "Relaţii româno-otomane la sfârşitul sec. XVI", "Circulaţia monetară în Ţările române în sec. XVI" , "Colecţia Aman - catalog numismatic", "Medalii şi plachete româneşti din colecţiile Muzeului Olteniei", "Culoarul cultural al Calafatului", "Catalog de carte veche românească din colecţiile Muzeului Olteniei", "Ştefan Ciuceanu, un profesor pentru eternitate".
Numismatica a fost marea sa pasiune, publicând numeroase lucrări despre tezaure şi descoperiri monetare din Oltenia în reviste de specialitate. Publicarea tezaurului de la Dudaşul Schelei a reprezentat o piatră de hotar privind numismatica Ţării Româneşti din vremea lui Mircea cel Bătrân şi a fiului său Mihail.
În ultimii ani, Toma Rădulescu s-a ocupat în mod deosebit de realizarea unor studii monografice privind diverse biserici şi mahalale din Craiova. "Visul dumnealui era acela de a scrie o vastă monografie a oraşului Craiova din perioada 1750-1900. Acestei teme i-a dedicat ultimii ani din viaţă. Din păcate, acest vast studiu nu a putut fi încheiat. Nutrim speranţa că munca sa de cercetare va fi continuată de noile generaţii de cercetători", se menţionează în postare.
Fiu de preot, Toma Rădulescu a absolvit în anul 1971 Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Secţia istorie medie a României. Între anii 1971 şi 1974 a ocupat postul de muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova, unde a organizat o serie de expoziţii de pictură. Din 1974 până în anul 2012 a fost muzeograf şi şef al Secţiei istorie-arheologie la Muzeul Olteniei.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 6 mai, la Biserica Mântuleasa, din Craiova, la ora 12. AGERPRES