Dolj: Fostul primar din Calafat, Mircea Guţă, condamnat definitiv la închisoare pentru infracţiuni de corupţie
Fostul primar al municipiului Calafat, Mircea Guţă, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 4 ani şi 11 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi luare de mită.
În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe Constantin Coman, zis Dacul, bulibaşa romilor din Drăgăneşti-Olt, administratorul unor societăţi comerciale, la 2 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
Potrivit deciziei de miercuri a instanţei, ambii inculpaţi au fost obligaţi să achite întregul prejudiciu.
Mircea Guţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2014, pe vremea când era primar al municipiului Calafat, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, el fiind acuzat că a primit o maşină de la Constantin Coman în schimbul acordării unor contracte din bani publici.
Conform DNA, în perioada 2008-2011, Mircea Guţă, în calitate de primar al municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de Constantin Coman.
"Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispoziţiile OUG nr.34/ 2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite, iar facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente. În realizarea acestor acţiuni, Mircea Guţă a fost sprijinit de Constantin Coman, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite. Prin aceasta s-au urmărit atât obţinerea unui prag valoric mai mic decât cel prevăzut de lege în materia achiziţiilor publice, ca limită pentru achiziţiile directe, cât şi un preţ supraevaluat raportat la preţurile de piaţă şi cele menţionate în SEAP pentru bunuri similare. Astfel, s-a cauzat bugetului local al municipiului Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041 euro", susţine DNA într-un comunicat.
Aceeaşi sursă precizează că, la finalul anului 2008, Guţă a pretins şi primit de la Coman un autoturism, pentru a-şi exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Calafat, în scopul derulării, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, a unor relaţii comerciale între instituţia publică şi societăţile comerciale administrate de Constantin Coman.
Iniţial, judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat pe Mircea Guţă la 5 ani şi 4 luni de închisoare, iar pe Constantin Coman la 3 ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus ca cei doi să achite Primăriei Calafat un prejudiciu de aproape 1,4 milioane lei.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a dispus şi menţinerea sechestrului pus de procurorii DNA pe bunuri mobile şi imobile ale celor doi - case, terenuri, autoturisme. AGERPRES / (AS - autor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)