Dolj: Bărbatul care a tras cu arma în Craiova, reţinut pentru 24 de ore

Dolj: Bărbatul care a tras cu arma în Craiova, reţinut pentru 24 de ore

Bărbatul de 32 de ani care în noaptea de vineri spre sâmbătă a tras cu arma după o coliziune în trafic pe o stradă din Craiova, rănind o persoană, a fost reţinut duminică pentru 24 de ore.

Suspectul, din comuna Breasta, judeţul Dolj, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital cu o plagă împuşcată la antebraţul stâng, după ce, în urma unei coliziuni care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă între două autoturisme, un pasager al uneia dintre maşinile implicate a tras cu un pistol trei focuri asupra celuilalt autovehicul.

"Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul maşinii respective s-ar fi şicanat în trafic cu un alt conducător auto, între cele două vehicule având loc o coliziune. După coliziune, unul dintre pasagerii unuia dintre autoturisme ar fi tras cu un pistol trei focuri de armă către cealaltă maşină. În urma incidentului, unul dintre cei care se aflau în autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împuşcată la antebraţul stâng, acesta fiind în afara oricărui pericol", au precizat reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Dolj.

Cel care a tras cu arma a reuşit să fugă, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost prins în punctul de trecere a frontierei Nădlac, de unde a fost escortat la Craiova de către poliţişti, în prezent fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”