Dolj: 27 cadre medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna - în izolare după ce au intrat în contact cu o pacientă cu coronavirus
Un număr de 27 de cadre medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, judeţul Dolj, şi trei pacienţi au intrat în izolare, după ce aceştia au intrat în contact cu o pacientă depistată ulterior pozitiv cu noul coronavirus.
Potrivit managerului spitalului de la Leamna, Marius Matei, femeia de 67 de ani a ajuns săptămâna trecută la spital cu o afecţiune neurologică, care ulterior s-a complicat, motiv pentru care s-a decis să fie dusă la un examen neurologic şi la un RMN de craniu.
"În momentul transferului către secţia de imagistică, pacienta a intrat într-o stare de convulsii mai gravă, motiv pentru care personalul medical a intervenit, dar cu oarecare expunere, pentru că nu toţi erau pregătiţi cu echipament complet, şi de aceea este acest număr de cadre medicale în izolare", a precizat presei managerul spitalului.
După ce testul pentru depistarea noului coronavirus a fost pozitiv, pacienta a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova, iar 27 de cadre medicale şi trei pacienţi care au intrat în contact cu aceasta au intrat în izolare.
"Ancheta epidemiologică desfăşurată de către DSP Dolj este în curs. Un număr de 15 cadre medicale sunt izolate la domiciliu, iar 12 sunt la un hotel din vecinătate. Toţi sunt asimptomatici, iar la şapte zile, conform protocolului, li se vor face primele teste", a mai precizat Marius Matei.
Acesta a mai afirmat că activitatea medicală a spitalului în care sunt trataţi şi pacienţi cu TBC a fost afectată, însă restul personalului a preluat turele şi lucrează în condiţii de protecţie ridicată. AGERPRES