Doina Pană, legat de demisiile lui Shhaideh și Plumb: Viața de ministru nu e o viață ușoară; te simți vânat

Doina Pană, legat de demisiile lui Shhaideh și Plumb: Viața de ministru nu e o viață ușoară; te simți vânat

Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a declarat, marți, că nu înțelege de ce Sevil Shhaideh și Rovana Plumb au trebuit să plece din Guvern, menționând că se va pronunța împotriva solicitării procurorilor de începere a urmăririi penale în cazul lui Plumb.

 "Este exclus (să voteze în favoarea solicitării procurorilor în cazul Rovanei Plumb — n.r.). Este vorba de o Hotărâre de Guvern din categoria sute de HG când din domeniul public se trece în domeniul public, deci nu poate fi absolut nimic contestabil la ea, evident că nu. Nu este numai concluzia Comisiei juridice, este expertiza mea ca ministru din anii anteriori", a spus Pană, la Palatul Parlamentului.

Întrebată de ce au demisionat Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, Doina Pană a precizat că în cazul lui Shhaideh au existat motive personale.

"Doamna Shhaideh, din ianuarie, e hărțuită în permanență. Viața de ministru nu e o viață ușoară, responsabilitățile sunt uriașe. Înseamnă nu numai enorm de multă muncă fizică, înseamnă un stres permanent. Dacă la toate astea se adaugă niște stresuri de luni de zile legate de chestiuni pentru care tu nu ești vinovat, dar se fac atâtea afirmații publice, te simți vânat, oricât ai fi de super-om, și pe doamna Shhaideh o consider un fel de super-om, având în vedere toată activitatea ei de când o cunosc. Cu toate astea, la un moment dat cedezi", a explicat Pană.

Întrebată dacă a înțeles de ce a cerut premierul demisia miniștrilor Shhaideh și Plumb, ea a spus că nu a văzut emisiunea televizată în care Tudose a făcut declarația referitoare la remaniere, precizând că în ședința Comitetului Executiv Național al PSD prim-ministrul nu a cerut acest lucru.

Totodată, întrebată dacă înțelege declarațiile premierului potrivit cărora din cauza problemelor penale și a percepției de la Bruxelles, Shhaideh și Plumb ar trebui să plece din Guvern, Doina Pană a răspuns: "Nu, nu înțeleg, atât timp cât Constituția spune ceva și o Directivă europeană, mai nou, spune același lucru".

Doina Pană a negat faptul că în ședința CExN premierul Tudose ar fi spus că își dă demisia dacă miniștrii Shhaideh și Plumb nu pleacă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri