Doina Pană (PSD): Comisia şi-a încheiat activitatea de evaluare a miniştrilor; vor fi remanieri

Doina Pană (PSD): Comisia şi-a încheiat activitatea de evaluare a miniştrilor; vor fi remanieri

Vicepreşedintele PSD, Doina Pană, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că raportul comisiei care a analizat activitatea miniştrilor social-democraţi a fost definitivat şi predat la partid, urmând ca prim-ministrul Viorica Dăncilă să îl analizeze şi să ia deciziile finale în ceea ce priveşte eventualele remanieri.

Potrivit lui Pană, şedinţa Comitetului Executiv Naţional în care se va discuta despre remanieri ar putea avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare.

"Ne-am încheiat prima parte a muncii, acea comisie, legat de evaluarea realizărilor programului de guvernare, şi urmează partea cu resursa umană, care va dura mai mult, evident. A fost o muncă contra cronometru şi, la ora actuală, raportul este gata, aşteptăm ca doamna prim-ministru să îl ia şi să îl analizeze, iar, împreună cu propriile dumneaei concluzii, să vină într-un CEx, care probabil va fi chiar la sfârşitul săptămânii viitoare sau cel mult cealaltă săptămână, încât să gândim o remaniere în Comitetul Executiv Naţional", a declarat Doina Pană.

Întrebată dacă vor exista remanieri, în urma acestui raport, Doina Pană a răspuns: "Din punctul meu de vedere, da", adăugând că nu această comisie face propuneri de schimbare a unor miniştri, ci doar informează premierul asupra activităţii acestora.

Vicepreşedintele PSD a precizat că s-a ţinut cont, la întocmirea raportului, de gradul de îndeplinire a obiectivelor din programul de guvernare şi de modul în care au fost comunicate public măsurile luate.

"A fost o analiză foarte amplă, în sensul că, pe baza rapoartelor pe care le-au înaintat miniştrii, am confruntat cu ce scrie în programul de guvernare (...). Am comparat rapoartele cu datele din programul de guvernare, am comparat şi cu ce trebuia să scoată Parlamentul, ca legislaţie, pentru că pot fi situaţii în care o hotărâre de guvern să nu o poţi scoate, ca ministru, pentru că nu a fost modificat ceva legislativ în Parlament. Pe urmă, am făcut o analiză foarte amplă pe modul cum au ştiut să comunice realizările la fiecare minister, pentru că, din punctul meu de vedere şi nu numai al meu, cea mai mare problemă a noastră este, ca guvernare, nu că nu luăm măsuri bune, că le luăm, dar nu ştim să le facem cunoscute încât să ajungă la publicul larg. Practic, am monitorizat toate apariţiile TV, toate conferinţele de presă, toate deplasările în teritoriu ale fiecărui ministru şi, în funcţie de toate aceste date, s-a întocmit acest raport, care eu zic că va fi baza pentru hotărârea pe care o va lua doamna prim-ministru, legat de remanierile care vor fi", a explicat Pană.

Potrivit Doinei Pană, raportul întocmit de comisie, formată din 9 membri, este unul obiectiv, bazat pe cifre.

"Este o fotografie, în sensul că nu îmi dau eu cu părerea că, din punctul meu de vedere, a fost defectuoasă, ci atâtea apariţii TV, atâtea conferinţe de presă, atâtea deplasări în teritoriu. Raportul este bazat pe cifre, este foarte, foarte obiectiv, nu este nimic subiectiv în acest raport", afirmă Pană.

Vicepreşedintele PSD a mai spus că fiecare membru al comisiei s-a ocupat de alt domeniu, dar a refuzat să spună ale căror miniştri le-a analizat personal activitatea, menţionând doar că nu s-a ocupat de Ape şi Păduri, portofoliu pe care l-a deţinut până la începutul acestui an şi care este ocupat în prezent de Ioan Deneş, colegul din organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”