Doi turiști germani au plătit la o primărie din Grecia partea ce le revine din datoria de război a Germaniei

Doi turiști germani au plătit la o primărie din Grecia partea ce le revine din datoria de război a Germaniei

Un cuplu german a primit miercuri elogiile presei elene, și nu este vorba despre Angela Merkel și Wolfgang Schauble, ci despre doi turiști germani care s-au dus la o primărie din Peloponez pentru a plăti partea care le revine din datoria de război a Germaniei față de Grecia, relatează AFP.

'Au venit în biroul meu afirmând că vor să compenseze atitudinea guvernului lor, că au făcut un calcul și că datoria care revine fiecărui german pentru împrumutul impus Greciei în timpul celui de Al Doilea Război Mondial se ridică la 875 de euro', a explicat primarul din Nafplio, Dimitris Kotsouros.

Cecul plătit de cei doi, care au ales Nafplio simbolic, potrivit primarului, 'întrucât aceasta a fost capitala Greciei în secolul al XIX-lea', a fost trimis unei asociații locale de ajutor pentru persoanele defavorizate.

Ludwig Zacaro și Nina Lahge, conform numelor publicate în presă, sunt pensionar și respectiv salariată cu normă parțială de 30 de ore, iar orașul din care provin nu a fost făcut public.

Atena, care are o datorie care reprezintă 175% din PIB, acuză de mai multă vreme Germania că nu i-a plătit niciodată reparații de război și că nu i-a returnat niciodată un credit forțat din 1942.

Dosarul a fost relansat de o manieră foarte agresivă de guvernul stângii radicale al lui Alexis Tsipras în contextul neînțelegerilor între Grecia și zona euro privind continuarea austerității bugetare, al cărei principal susținător este Germania.

Suma eventualelor reparații solicitate ar putea atinge 162 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă jumătatea din datoria țării, conform cifrelor vehiculate la Atena. Împrumutul forțat care datează din timpul ocupației naziste este la rândul său evaluat la 11 miliarde de euro în Grecia.

Germania consideră că aceste chestiuni au fost reglementate juridic prin intermediul tratatelor. Câțiva deputați social-democrați și Verzi au făcut însă apel la guvernul lor în această săptămână să ia în considerare solicitarea Greciei, notează AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…